Îndrăznește să fii informat!

vineri, 7 noiembrie 2025

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitateDragoș Ciobotaru, candidatul PNL Vrancea la Camera Deputaților: „Avem soluții clare pentru dezvoltarea IMM-urilor și startup-urilor...

    Dragoș Ciobotaru, candidatul PNL Vrancea la Camera Deputaților: „Avem soluții clare pentru dezvoltarea IMM-urilor și startup-urilor în România!”

    Dragoș Ciobotaru, candidatul PNL Vrancea la Camera Deputaților, aduce în atenție o serie de măsuri menite să accelereze dezvoltarea antreprenorială în România, cu accent pe stimularea inovației în cadrul IMM-urilor și startup-urilor.

    Aceste propuneri, regăsite în Programul de guvernare al Partidului Național Liberal, vizează crearea unui ecosistem de finanțare robust, prin intermediul unor fonduri de investiții public-private, ce ar putea susține afacerile emergente, dar și cele deja existente, într-un mod durabil și eficient.

    Astfel, una dintre măsurile centrale pe care Dragoș Ciobotaru le aduce în atenție este înființarea unui fond de investiții public-privat, în colaborare cu Banca de Investiții și Dezvoltare, menită să faciliteze accesul IMM-urilor și startup-urilor la capital.

    „Modelul acestui fond este structurat printr-o combinație de capital public și privat, în care sectorul public ar juca un rol esențial prin finanțarea inițială, iar sectorul privat ar contribui suplimentar. Această abordare încurajează colaborarea între stat și mediul de afaceri, oferind garanții sau co-investiții publice, aspecte care sporesc siguranța și atractivitatea investițiilor private”, a subliniat Dragoș Ciobotaru.

    Un exemplu de distribuție a capitalului ar putea fi acela în care sectorul public acoperă între 60% și 70% din capitalul total, în timp ce investitorii privați contribuie cu restul de 30%-40%. Acest fond ar funcționa similar unui fond de capital de risc, permițând gestionarea flexibilă și strategică a investițiilor în afaceri cu potențial de creștere rapidă.

    „Pentru o administrare eficientă a resurselor este nevoie de implementarea unei structuri de tip „fond de fonduri”. Astfel, fondul principal ar investi în alte fonduri de venture capital care, la rândul lor, finanțează startup-uri și IMM-uri inovatoare. Acest model de investiții nu doar diversifică riscurile, dar și susține un flux constant de capital către proiecte care necesită finanțare în diferite etape de dezvoltare”, a mai precizat Dragoș Ciobotaru, candidat al PNL Vrancea la Camera Deputaților.

    Pentru a reduce birocrația și a eficientiza procesele de finanțare, administrarea fondului ar trebui realizată, în mare parte, de actori privați care vor garanta o mai mare responsabilitate în alocarea capitalului, întrucât aceștia operează sub presiunea performanței și a eficienței.

    „Printr-o colaborare strategică între stat și mediul privat, procesul de alocare devine mai transparent și mai orientat spre rezultate, iar povara birocratică ce poate afecta negativ IMM-urile și startup-urile aflate în faza de creștere este minimizată. Prin înființarea unui fond public-privat administrat în colaborare cu Banca de Investiții și Dezvoltare, România are oportunitatea de a construi un ecosistem de afaceri mai puternic, susținut de resurse financiare flexibile și accesibile”, a mai spus Dragoș Ciobotaru.

    (Realizat de SC Media Factory Concept SRL la comanda PNL – Filiala Vrancea. Cod mandatar financiar 11240002)

    Tomiță Travel - Agenție de turism FocșaniTomiță Travel - Agenție de turism Focșani
    spot_imgspot_img
    HAI PROMOHAI PROMO

    ARTICOLE SIMILARE

    Ambasadorul Israelului la București, E.S. Lior Ben Dor, în vizită la Focșani

    Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a primit astăzi (6 noiembrie), vizita Excelenței Sale...

    Cutremur, joi după-amiază, cu epicentrul în Vrancea, la 50 de kilometri de Focșani!

    Joi, 6 noiembrie 2025, la ora 14:54:39 (ora locală a României), în Zona Seismică Vrancea s-a...

    ARTICOLE POPULARE

    ULTIMA ORĂ Femeie din Petrești găsită moartă la Garoafa. Ea dispăruse de acasă în urmă cu două săptămâni

    În urmă cu aproape două săptămâni, poliția anunța dispariția Mariei Oțelaș, din Petrești (comuna...

    ULTIMA ORĂ Pieton lovit mortal cu mașina la Vulturu! Accidentul, provocat de o șoferiță neatentă!

    Astăzi, 6 noiembrie, în jurul orei 07:30, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a...

    A murit Costică Geaboc, consilier local al PNL din comuna Bârsești

    Comunitatea din Bârsești este în doliu după moartea lui Costică Geaboc, consilier local și...