Eclipsa partiala de soare, vizibila si in Vrancea

0
208

eclipsa-de-soare

Umbra lunii va acoperi soarele, în prima parte a zilei de vineri. Începând cu ora 10.45 va avea loc o eclipsă totală de soare, care cel mai bine va fi observată din Insulele Feroe sau de pe navele aflate în jumătatea de nord a Oceanului Atlantic.

În România, eclipsa se va vedea ca eclipsă parţială şi va fi cel mai important astfel de fenomen după eclipsa totală de soare din 1999.

Fenomenul va începe la ora 10.45 şi va atinge punctul maxim cu 10 minute înainte de ora 12.00.

În Focșani eclipsa va dura aproximativ o oră și va putea fi vizibilă în intervalul orar 10:50 –  11:58.

Soarele va fi acoperit în proporție de 45,2%.

eclipsa de soare

 

Laszlo Farkas, cercetător ştiinţific la Observatorul Astronomic din Timişoara: „Deşi este totală, de la noi din ţară se va vedea parţială. Mai exact, e eclipsă parţială de 60%. Asta înseamnă că puţin peste jumătate din discul solar va fi acoperit de către umbra lunii”.

Eclipsa se va încheia la ora 13.10.

Pentru a observa eclipsa parţială de soare trebuie să purtaţi ochelari special concepuţi pentru acest eveniment astronomic. În caz contrar, specialiştii vă avertizează că riscaţi să vă puneţi în pericol vederea.

Vizitatorii Observatorului Astronomic din Galaţi pot vedea eclipsa printr-o lunetă unică în România.

Ovidiu Tercu, Observatorul Astronomic Galaţi: „Ne permite observarea soarelui H alfa, în timpul eclipsei parţiale de soare, protuberanţele, filamentele. Este o privelişte interesantă pentru cei care nu au observat soarele printr-un asemenea instrument optic”.

Următoarea eclipsă parţială de soare vizibilă din România va avea loc în 2020. O eclipsă totală de soare va acoperi teritoriul ţării noastre abia în 2081.

Sursa: www.digi24.ro

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.