EDITORIAL | Primarul speră la o chintă royală în jocul de poker pe buget

1
763

Mulți dintre cei care vor citi acest editorial au măcar o mică idee în ce constă jocul de poker și ce strategii stau la baza acestuia. Nu te poți apuca să stai la masă cu campionii până nu îți stabilizezi emoțiile, până nu îți stabilești strategia de joc și, mai ales, până nu ceri de la Cel de Sus un strop de noroc. Cel mai important aspect în cadrul unui astfel de joc de noroc îl reprezintă potul. În cazul nostru: bugetul Focșaniului. Partida a debutat în 10 mai, odată cu aprobarea bugetului (a se citi împărțirea cărților de joc). Cei patru jucători așezați la masă (primarul, consilierii PNL+USR, consilierii PSD și cetățenii orașului) și-au primit cărțile. Acela a fost momentul în care emoția jocului a aprins spiritele și a făcut ca primele strategii de joc să fie lansate în eter. Atât primarul cât și consilierii PNL-USR și-au analizat cu mare atenție cărțile și au început să plaseze mizele. Ceilalți doi participanți, respectiv consilierii PSD și cetățenii orașului, au înghițit în sec și au așteptat să vadă unde se opresc cu mizele cei doi jucători care rămăseseră cu sprâncenele ridicate odată cu vederea cărților. Aparent, primarul era cel care primise doi ași, în timp ce consilierii PNL-USR aveau în mână doi popi. Sperând că primarul este cel care va beneficia de un gram de noroc, consilierii PSD au decis să joace cu cărțile pe masă, la vedere. De cealaltă parte, cetățenii le-au aruncat, considerând că participarea la acest joc nu face altceva decât să-i ducă la o pierdere garantată. Și pentru că socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea din târg, la masă și-a făcut apariția și cel de-al cincilea participant (Sindicatul Sintax 2010), lucru care a făcut ca toate strategiile făcute până la acel moment să fie aruncate în aer. Practic, noul intrat în joc avea un rol bine determinat: să-i ofere primarului un mic avantaj în lupta directă cu adversarul redutabil format din consilierii PNL-USR. Angajații din primărie, uniți sub umbrela acestui sindicat, au fost cei care au cerut un dealer neutru în acest joc nebun, dealer care a încercat să împartă cărțile în mod echitabil, fără să facă diferențe și fără să încerce să aducă vreun jucător în avantaj. La acest moment partida este în plină desfășurare și nu se poate stabili cine va ieși învingător. Un lucru este clar însă, cel puțin unul dintre jucătorii de la masă încearcă să joace la cacealma. Rămâne de văzut dacă strategia va da roade și învingător va ieși jucătorul de cacealma sau cel cu cele mai bune cărți.

Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.