Elevii de clasa a II-a, în febra testărilor

0
341

Elevii de clasa a II-a vor susţine marţi al doilea test din cadrul Evaluării Naţioanle de la clasa a II-a şi anume, testul de citire în limba română.

Elevii de clasa a II-a susţin marţi, 07 iunie, testul de citire în limba română, iar pe 08 iunie va avea loc testul de la matematică. De asemenea, elevii din rândul minorităţilor naţionale vor susţine marţi testul scris-citit în limba română pentru minorităţi, iar pe 09 şi 10 iunie vor avea loc testele scris şi citit în limba maternă. Fiecare testare durează 30 de minute.

Luni, 6 iunie, elevii de clasa a II-a au susţinut testul scris de la limba română.

În ultimele două săptămâni, au susţinut Evaluările Naţionale şi elevii de clasa a VI- şi cei de clasa a IV-a.

Rezultatele acestor teste nu se trec în catalog, ci stau la baza realizării unei fişe pentru fiecare elev în parte.

Rezultatele sunt comunicate individual elevilor şi părinţilor, iar ministerul Educaţiei va realiza un raport naţional pe baza lor care va arăta în detaliu nivelul copiilor pe parcursul lor şcolar, înainte de a ajunge la Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.