Legea prin care Parlamentul a votat eliminarea unui număr de 102 taxe a fost publicată în Monitorul Oficial al României în data de 6 ianuarie 2017, urmând să-și producă efectele la începutul lunii februarie a acestui an. Printre taxele eliminate se numără și Timbrul de Mediu. Dacă vestea i-a bucurat pe cei care doreau să-și achiziționeze un autoturism second-hand, ministrul Mediului, Daniel Constantin a venit cu precizări referitoare la impactul din industria auto în urma eliminării acestei taxe. În opinia lui Constantin, eliminarea timbrului de mediu va avea un impact negativ asupra producătorilor de autovehicule noi.
Reprezentanții industriei auto au atras atenția, în repetate rânduri, că eliminarea taxei auto va încuraja cumpărătorii să se îndrepte spre piața de second-hand. Vorbind despre o nouă taxă sau impozit în locul timbrului de mediu, Daniel Constantin a lăsat să se înțeleagă că până la sfârşitul acestui an se va găsi o nouă formulă menită să limiteze înmatricularea de maşini poluante şi care să protejeze industria auto. Constantin a mai afirmat că, deşi au existat diverse discuţii despre introducerea unei accize în preţul carburantului, această măsură nu a fost suficient fundamentată şi „nu poate intra în discuţie, cel puţin acum”.
„Acciza în preţul carburantului este o discuţie care a fost şi la nivel tehnic şi politic, dar care nu este suficient fundamentată şi nu poate intra în discuţie cel puţin acum. Toate le vom discuta la momentul potrivit. (…) Repet, avem fonduri suficiente şi vom lua măsuri cu fondurile pe care le avem astfel încât gradul de poluare să fie cât mai redus”, a subliniat ministrul Mediului.






