O explozie s-a produs sâmbătă într-un apartament din blocul C2, din cartierul Bahne din Focșani.
Deflagrația s-a produs într-un imobil în care se afla doar proprietara, o femeie de 47 de ani. Din fericire, explozia nu a fost urmată de un incendiu iar femeia a scăpat cu viață, suferind câteva arsuri la nivelul feței, fără a fi pusă în pericol.
Potrivit reprezentanților ISU Vrancea, deflagrația s-a produs în urma unei acumulări de gaze în bucătăria apartamentului respectiv. Explozia nu a fost urmată de un incendiu, pagube fiind înregistrate doar în bucătăria imobilului. Suflul exploziei a spart geamul din imediata apropiere a aragazului, alte apartamente nefiind afectate
La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD din cadrul ISU Vrancea și unul de stins incendii. Ajunși la fața locului, paramedicii i -au acordat primul ajutor proprietarei, care a suferit arsuri la nivelul feței.
Din primele informații, acumularea de gaze în apartamentul în care s a produs explozia a fost generată de o defecțiune la furtunul care făcea legătura între aragaz și butelie, furtun care era fisurat.