Fără sindrom hemolitic uremic în Spitalul Județean Focșani

0
716

Conducerea Spitalului Județean Sfântul Pantelimon din Focșani vine cu vești liniștitoare pentru vrânceni: în spitalul menționat nu s-a înregistrat niciun caz de sindrom hemolitic uremic de circa trei ani. Dezvăluirile vin după ce trei copii mici din Argeș au murit în ultima săptămână din cauza sindromului hemolitic uremic, ulterior o informație apărând în mediul virtual cum că și în Vrancea sunt cazuri similare ca cele dramatice din județul respectiv.

  „Având în vedere articolul tendenţios apărut astăzi, 17.02.2016, într-o publicaţie electronică, cu titlul „Exclusiv. Vaccinuri ucigaşe? 3 copii internaţi la Spitalul Judeţean Focşani au avut simptomele celor din Argeş! Unul a fost transferat de urgenţă la Bucureşti, iar alţi doi au fost duşi de părinţi ieri la spitale din Capitală”, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani vine cu următoarele lămuriri: Referitor la faptul că o fetiţă ar fi fost transferată de urgenţă la Bucureşti, acuzând simptome asemănătoare copiilor din Argeş, precizăm că în ultimele două săptămâni  Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani nu a făcut nici un transfer de copii către spitalele din Bucureşti. Singurul transfer făcut în luna februarie a fost pe data de 01, la Spitalul Fundeni, a unui copil cu diagnosticul leucemie. Referitor la cele 3 cazuri de îmbolnăviri cu Sindrom Hemolitic uremic, pe care publicaţia le menţionează ca fiind înregistrate la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf Pantelimon” Focşani, precizăm faptul că în ultimii 3 ani, nu s-a înregistrat niciun caz de sindrom hemolitic uremic, acest sindrom fiind ţinut sub supraveghere strictă de către Ministerul Sănătăţii, prin raportări săptămânale. Pe această cale, facem cunoscut populaţiei judeţului că  Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf Pantelimon” Focşani nu are niciun interes să ascundă cazurile de îmbolnăviri. Din contră, rolul instituţiei sanitare este acela de a le diagnostica, de a le monitoriza, de a le trata şi de a le raporta prin Serviciul de Prevenire şi combatere a infecţiilor nosocomiale către Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Vrancea”, se menţionează într-un comunicat remis de reprezentanți ai Spitalului Județean Focșani.

Sindromul Hemolitic Uremic este cauzat de infectarea cu bacteria E-coli enterohemoragică. Pentru a preveni contaminarea cu acest tip de bacterie, Ministerul Sănătăţii transmite o serie de recomandări:

Spălați-vă pe mâini cu apă şi săpun după folosirea toaletei, după schimbarea scutecelor copilului si înaintea preparării sau a consumului de alimente

Spălați-va pe mâini cu apa si săpun după contactul cu animale sau cu materialele folosite pentru îngrijirea lor

Preparați corespunzător termic carnea. Carnea de vită, mai ales cea tocată, trebuie gătită la o temperatura de minim 70 grade Celsius (temperatura trebuie atinsă in interiorul preparatului)

Evitați laptele crud (nepasteurizat), produsele lactate nepasteurizate sau achiziționate din surse neautorizate. Evitați de asemenea sucul de mere nepasteurizat

Preveniți contaminarea încrucișată în timpul preparării hranei prin utilizarea separată si curățarea ulterioară cu detergent şi apă caldă a ustensilelor (cuțite,vase, tocătoare) care vin în contact cu produsele alimentare crude.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.