AcasăActualitateFestivalul Folcloric „Baba Tudora Vrâncioaia” din Bârsești a ajuns la ediția a 16-a

Festivalul Folcloric „Baba Tudora Vrâncioaia” din Bârsești a ajuns la ediția a 16-a

Duminică, 5 iulie, începând cu ora 12:00, comuna Bârsești îmbracă haine de sărbătoare, odată cu debutul celei de a 16-a ediții a Festivalului Folcloric „Baba Tudora Vrâncioaia”, eveniment care se va desfășura ca de obicei pe Dealul Dumbrava din localitate.

Debutul ediției amintite va fi marcat printr-un moment special dedicat domnitorului Ștefan cel Mare : o evocare a legendarei sale întâlniri cu Baba Tudora Vrâncioaia, figură emblematică a istoriei și identității vrâncene, urmată de o depunere de coroane.

„Evenimentul reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale dedicate păstrării și promovării tradițiilor autentice vrâncene, valorificând patrimoniul cultural și spiritual al comunităților din zona montană a județului.

Programul artistic va reuni ansambluri și formații folclorice din Bârsești, Spulber, Păulești, Nistorești, Paltin, Nereju și Vidra, care vor aduce în fața publicului frumusețea cântecului, dansului și portului popular din satele de munte ale Vrancei. Prezentarea spectacolului va fi realizată de interpreta de muzică populară Karla Lucuță.

În partea a doua a evenimentului vor urca pe scenă tinere talente vrâncene – Andreea Mirabela Cristea, Maria Lupu și Sofia Gabriela Vrancea –, alături de artiști consacrați ai muzicii populare românești: Niculina Stoican, Fetele din Botoșani, Maria Tincu, Cosmina Adam și Alice Cristea.

Prin organizarea acestui festival, Consiliul Județean Vrancea și Centrul Cultural Vrancea, reafirmă angajamentul pentru conservarea și promovarea valorilor culturale tradiționale, oferind publicului oportunitatea de a redescoperi autenticitatea satului românesc și bogăția spirituală a Ținutului Vrancei.

Invităm vrâncenii și pe toți iubitorii de tradiții autentice să participe la această sărbătoare a folclorului românesc și să se bucure de o zi dedicată identității culturale, istoriei și valorilor care definesc spiritul Vrancei”, au anunțat organizatorii: Centrul Cultural Vrancea și autoritățile locale ale comunei Bârsești.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Horoscopul zilei de 17 septembrie 2026

♈ Berbec O zi dinamică, în care inițiativa ta poate deschide o ușă importantă. La...

ARTICOLE POPULARE

Familie din Mărășești, rămasă fără casă după un incendiu: „Chiar și un singur bolțar rămas de la o lucrare poate ajuta!”

O familie din Mărășești are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui locuința distrusă într-un...

Fiica lui Marian Oprișan s-a căsătorit la Focșani. Mesaj emoționant transmis de fostul lider PSD

Zi importantă în familia fostului lider PSD Vrancea Marian Oprișan. Fiica acestuia, Mădălina, s-a...

Cătălin Văraru este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea are...