Finanțare prin PNDL pentru încă cinci străzi din Focșani

0
298

Vineri, 30 martie 2018, au fost semnate contractele de finanțare pentru mai multe dintre străzile aflate pe lista de investiții pentru anul în curs a primăriei Focșani, aprobate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Primul contract prevede alocarea unei finanțări în sumă totală de aproape 650 de mii de lei pentru refacerea infrastructurii pe strada Poligonului. Cel de-al doilea contract prevede alocarea a peste 2,6 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea străzilor Revoluției, Aleea Sudului, Cpt. Crețu Florin și Aleea Parc”.

“Faptul că încă cinci străzi din Focșani vor intra în lucrări de refacere și modernizare se datorează domnului președinte Marian Oprișan, căruia țin să îi mulțumesc și pe această cale pentru sprijinul acordat în obținerea acestor finanțări. Așa cum am spus de fiecare dată, vom face tot ceea ce trebuie pentru ca Focșaniul să beneficieze de cât mai multe investiții, modernizarea infrastructurii fiind unul dintre obiectivele noastre principale”, a transmis primarul Cristi Misăilă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here