Fiul și nora polițistei din Vrancea, acuzați de trafic de droguri, au fost ARESTAȚI. Un alt traficant este fiul unui renumit profesor

0
839

falsi-procurori-arestati-arest-politia

Cei 4 traficanți de droguri, între care se află fiul unei polițiste și soția acestuia, dar și fiul unui renumit profesor din Vrancea, au fost arestați.

Ei au fost reținuți la jumătatea săptămânii după ample percheziții efectuate de polițiști și jandarmi în Vrancea și în București, percheziții în urma cărora oamenii legii au găsit o cantitate importantă de droguri, etnobotanice dar și instrumente prin care traficații divizau stupefiantele pentru a le plasa pe piață. Afacerea murdară cu droguri a fost ”mirosită” de polițiști în urmă cu ceva vreme, și, în consecință, oamenii legii au intrat pe fir, printr-un om sub acoperire, ei reușind să ajungă să negocieze cu traficanții. Cea care a negociat cu anchetatorii sub acoperire a fost chiar nora unei polițiste din Vrancea, Ionelia Vasilica Neagu. Când au avut confirmarea că tânăra deţine drogurile asupra sa, oamenii legii au pornit flagrantul, ulterior fiind efectuate perchezițiile.

Simon-Alin-Ionelia-Vasilica-Neagu
Foto: Facebook (Simon Alin si Ionelia Vasilica Neagu)

În urma descinderilor la locuințele femeii și ale soțului ei, Simon Alin Neagu, în Focșani și București, polițiștii au găsit o cantitate importantă de droguri.

“La data de 8 iulie a.c., poliţiştii din cadrul S.C.C.O. Vrancea, împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Vrancea şi lucrători ai I.J.J. Vrancea, au efectuat 7 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Vrancea, ocazie cu care a fost depistată cantitatea de 200 g haşiş, 1 kg cannabis, plante etnobotanice, două mini-cântare electronice, un grinder şi 10 telefoane mobile. La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea au fost conduse 15 persoane cu mandat de aducere, printre care şi 4 tineri care au constituit un grup infracţional organizat, în scopul traficului şi consumului ilicit de droguri, acestea fiind aduse din Italia şi comercializate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Vrancea”, se arată în comunicatul de presă al poliţiştilor vrânceni.

Ulterior au fost efectuate reținerile, măsura care i-a vizat atât pe nora și fiul polițistei din Vrancea, angajată la Pașapoarte în cadrul IPJ Vrancea, cât și pe alți doi între care un tânăr de 34 de ani, Bogdan Neagu, este fiul profesorului Neagu din Focșani. Cei patru au fost prezentaţi ulterior Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă pentru 30 de zile. Decizia nu este însă definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Galaţi.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.