UPDATE: Polițiștii au dat publicității joi, printr-un comunicat de presă, bilanțul perchezițiilor effectuate cu o zi în urmă pentru destructurarea unei rețele de traficanți de droguri, din rețea făcând parte inclusive fiul și nora unei polițiste. Iată ce spune IPJ Vrancea cu privire la acest caz:
Poliţiştii din cadrul S.C.C.O. Vrancea, împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Vrancea şi lucrători ai I.J.J. Vrancea, au efectuat, miercuri, 7 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Vrancea, ocazie cu care a fost depistată cantitatea de 200 g haşiş, 1 kg cannabis, plante etnobotanice, două mini-cântare electronice, un grinder şi 10 telefoane mobile.
La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea au fost conduse 15 persoane cu mandat de aducere, printre care şi 4 tineri care au constituit un grup infracţional organizat, în scopul traficului şi consumului ilicit de droguri, acestea fiind aduse din Italia şi comercializate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Vrancea.
Tinerii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Fiul și nora unei polițiste din Vrancea au fost reținuți miercuri seară, fiind suspectați de afaceri murdare cu droguri. Reținerile au fost făcute după ce în cursul zilei oamenii legii au efectuat mai multe percheziții în Focșani, Dumbrăveni și în Capitală, vizate fiind persoane care fac parte dintr-o rețea specializată în trafic de droguri, inclusiv de introducere în țară a stupefiantelor.
Se pare că în urma perchezițiilor, polițiștii au găsit la traficanți circa un kilogram de cannabis, câteva sute de grame de hașiș, dar și etnobotanice.
15-20 de persoane bănuite în acest greu dosar, în calitate de suspecți și martori, au fost duși miercuri la POliția Vrancea, în final 2 fiind reținute. Surse din rândul anchetatorilor susțin că cei reținuți ar fi fiul și respectiv nora unei polițiste din județ, nefiind excluse și alte rețineri în acest caz.
REVENIM CU DETALII!







