Timp de două zile, în perioada 22 – 23 septembrie, în Focșani va avea loc cea de a doua ediție a Focșani Science, manifestare organizată în urma unei colaborări între Primăria Focșani, Revista Știință & Tehnică și Asociația Science &T echnology, cu participarea Ansamblului Folcloric „Țara Vrancei”. „Vă promit un eveniment științific de top, la care sunt invitați să participe toți localnicii, dar în mod special elevii și profesorii din oraș, precum și cluburile de știință, biologie, navomodele și robotică din Vrancea”, a transmis viceprimarul municipiului Focșani, Alexandra Tătaru, cea care a reușit să transforme o inițiativă personală – Focșani Science – într-o activitate prezentă în agenda manifestărilor anuale ale orașului de pe Milcov. Așadar, în cele două zile, în Parcul Nicolae Bălcescu vor fi organizate ateliere interactive care, cu siguranță, vor fi luate cu asalt de pasionați. Vorbim despre „Realitatea virtuală”, „Știință distractivă – Profesorul Trăsnit, scanare și desen 3D, mașinuțe fotovoltaice, concurs de roboți, atelier pentru radioamatori, observații astronomice la soare și stele, studierea meteoriților și câte și mai câte. Să nu uităm lucrul cel mai important, singurul astronaut român – Dumitru Prunariu – și profesorul Alexandru Mironov vor fi din nou la Focșani, ca și alți cercetători din domeniul științei cum ar fi Cătălin Beldea și Claudiu Tănăselea.