AcasăRegionalGalatiFOTO! 11 autoturisme vandalizate pe o stradă din Galați!

FOTO! 11 autoturisme vandalizate pe o stradă din Galați!

La data de 2 decembrie 2023, în jurul orei 09:30, un echipaj de poliție din cadrul Secția 3 Poliție Galați, în timpul executării atribuțiilor de serviciu a constatat că pe strada Oltului, în tronsonul de drum cuprins între strada Doctor Petru Groza și strada Barboși, 11 autoturisme parcate pe ambele sensuri de mers prezintă distrugeri, în sensul că au o parte din anvelope distruse prin înțepare, iar elementele de caroserie au fost stropite cu vopsea de culoare neagră. După efectuarea cercetării la fața locului, precum și din verificările preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că în cursul nopții de 01/02.12.2023, două persoane necunoscute de sex masculin, posibil minori, ar fi încercat portierele mai multor autoturisme, recurgând ulterior la actele de vandalism. De asemenea, s-a stabilit faptul că cele două persoane ar fi vandalizat și alte autoturisme parcate în proximitatea străzii Oltului, urmând a se stabilit cu exactitate numărul acestora, precum și prejudiciul cauzat. A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere, iar polițiștii desfășoară activități, în vederea identificării celor două persoane și luarea măsurilor legale care se impun. (comunicat IPJ Galați)

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a oferit 350 de ghiozdane echipate elevilor din familii cu posibilități financiare reduse

La începutul noului an școlar, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a derulat o nouă acțiune...

Vrancean de 34 de ani, arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Nănești, județul Vrancea, a...

ARTICOLE POPULARE

Familie din Mărășești, rămasă fără casă după un incendiu: „Chiar și un singur bolțar rămas de la o lucrare poate ajuta!”

O familie din Mărășești are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui locuința distrusă într-un...

Fiica lui Marian Oprișan s-a căsătorit la Focșani. Mesaj emoționant transmis de fostul lider PSD

Zi importantă în familia fostului lider PSD Vrancea Marian Oprișan. Fiica acestuia, Mădălina, s-a...

Cătălin Văraru este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea are...