Desfășurare impresionantă de forțe, marți seara, în parcarea unei benzinării de la ieșirea din Focșani. Mai multe echipaje de poliție au fost mobilizate în zonă pentru capturarea unor persoane bănuite de fapte penale. Nu mai puțin de 5 echipaje de poliție au înconjurat un autoturism Audi înmatriculat în județul Buzău. Cele 3 persoane aflate în interior au fost scoase și încătușate de oamenii legii. Din informațiile pe care le avem la acest moment, cei 3 bărbați ar fi furat mai multe scule electrice. Aceștia au fost preluați de oamenii legii și duși la sediul poliției pentru cercetări. Autoturismul cu care se deplasau cei trei bărbați a fost percheziționat. ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE