Accident neobișnuit, marți dimineață pe strada Clujului din nordul Focșaniului. Din cauza unei defecțiuni tehnice, șoferul unei rabe a scăpat mastodontul de sub control, a lovit un stâlp de curent și s-a oprit în curtea unui focșănean. În urma accidentului alimentarea cu energie electrică în zonă a fost întreruptă. La fața locului și-au făcut apariția echipe de la Electrica și reprezentanți ai firmelor de cablu și internet. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.