FOTO: Acțiune de amploare a polițiștilor vrânceni | S-au efectuat sute de controale, s-au împărțit amenzi și s-au dispus confiscări

0
8803
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale care afectează climatul de ordine și siguranță publică, au fost constatate 30 de infracţiuni, au fost aplicate 664 sancţiuni contravenționale şi au fost confiscați peste 69 m.c. material lemnos, dar și alte bunuri în valoare de peste 25.000 lei.

În perioada 26-28 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea au desfăşurat o acțiune cu efective mărite, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale care afectează climatul de ordine și siguranță publică, pe linia investigării criminalității economice, pe linie de investigații criminale și pentru prevenirea evenimentelor rutiere. În cadrul acestei acțiuni au participat 293 de poliţişti, 8 specialiști silvici și 6 reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În urma celor 743 de controale efectuate din care 52 la agenți economici, 12 la case de pariuri, săli de jocuri, cazinouri, 4 în baruri, 33 la magazine / alți operatori economici și 3 la societăți comerciale care nu respectă regimul deșeurilor periculoase , au fost constatate 30 de infracțiuni din care 6 autori de infracțiuni au fost depistați în flagrant, fiind totodată depistați și 2 persoane urmărite național sau internațional.

Din totalul celor 30 de infracțiuni depistate de polițiști, 4 sunt la regimul silvic, 10 infracțiuni la regimul rutier, 2 infracțiuni contra persoanei, 2 contra patrimoniului, 3 pentru protecția mediului, 4 alte infracțiuni. Au fost legitimate peste 1550 de persoane, din care 10 au fost conduse la sediul poliției, au fost efectuate 4 percheziții domiciliare și au fost puse în executare 8 mandate de aducere. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 69 m.c. material lemnos, dar și alte bunuri în valoare totală de peste 25.000 lei.

Pe linie de poliție rutieră au fost instituite 36 de filtre, fiind verificate peste 1200 de autoturisme, au fost reținute 29 de permise de conducere din care 6 pentru consumul de băuturi alcoolice si 23 pentru alte abateri, 24 certificate de înmatriculare au fost retrase.  Au fost sancționați 495 de conducători auto, 8 bicicliști, 21 de căruțași, 27 de alți participanți la trafic, fiind totodată aplicate 5 sancțiuni pentru consumul de alcool, 101 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și alte 387 sancțiuni.

În cadrul acestei acțiuni au fost aplicate 664 sancţiuni contravenţionale din care 32 la Legea 61/1991 Rep., 551 la regimul rutier, 11 la Legea 12/1990,  42 la Legea 171/2010,  4 la  H.G. 984/2005, și 24 la alte acte normative, în valoarea totală de peste 196.000 lei. De asemenea, în 3 dosare penale au fost dispuse 5 măsuri preventive.

EXEMPLE:

La data de 28 februarie a.c., ora 22.24, pe Bulevardul Gării din municipiul Focșani, a fost depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din comuna Vârteșcoiu, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și s-a întocmit dosar penal.

La data de 27 februarie a.c,, cu ocazia controlului efectuat de către lucrătorii Serviciului de Ordine Publică la depozitul de material lemnos ce aparține unei societăți s-a constatat faptul că aceasta a primit şi depozitat la punctul de lucru, cantitatea de 16,31 m.c. cherestea răşinoase, fără proveniență legală, conform prevederilor H.G. nr. 470/2014. Totodată, operatorul a refuzat să transporte materialele lemnoase supuse confiscării, la locul indicat de agenţii constatatori.  S-a procedat la sancționarea contravențională a operatorului economic pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) şi art. 21 lit. k) din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării contravalorii cantității de 16,31 m.c. cherestea răşinoase, în cuantum de 11.893,08 lei. (comunicat IPJ Vrancea)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.