FOTO! Acțiune în Piața Moldovei! Polițiștii i-au informat pe cetățeni despre riscurile folosirii articolelor pirotehnice

0
352

Polițiștii vrânceni continuă activitățile de informare a cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun prin folosirea articolelor pirotehnice ilegale sau nedestinate publicului larg.

PETARDELE ȘI ARTIFICIILE NU SUNT JUCĂRII PENTRU COPII!

Ieri, 29 decembrie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase  au desfășurat o activitate de informare a adulților și tinerilor care intenționau să achiziționeze articole pirotehnice, în zona Piața Moldovei din municipiul Focșani. În interacțiunea cu cetățenii, polițiștii vrânceni le-au reamintit faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an. Totodată, cetățenii întâlniți au primit sfaturi și pliante cu informații și recomandări preventive.

De asemenea cetățenii au fost informați cu privire la clasificarea obiectelor pirotehnice, potrivit legii, cu mențiunea că sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare. În paralel cu acțiunile preventive, în perioada 26 noiembrie 2021 – 9 ianuarie 2022, poliţiştii vrânceni desfăşoară activităţi în cadrul acţiunii naţionale ,,Foc de Artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice.

Scopul acţiunii este creşterea siguranţei cetăţeanului prin identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice și prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri). Poliţiştii vrânceni continuă să acționeze pentru combaterea cu fermitate a comerţului ilegal cu articole pirotehnice, dar şi a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale. Totodată, polițiștii de prevenire din Vrancea vor continua să acționeze preventiv alături de jandarmi, pentru siguranța cetățenilor în preajma sărbătorilor de iarnă. Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare, recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale și să nu se expună la riscuri!

Rănirea persoanelor, producerea de incendii sau distrugerea unor bunuri sunt câteva dintre consecințele negative generate de săvârșirea unor fapte care contravin prevederilor legale referitoare la regimul articolelor pirotehnice. Încercaţi să vă protejaţi copiii prin a nu mai cumpăra sau manevra petarde sau artificii care le pot pune viaţa în pericol.

 Pentru unii este o simplă distracție, însă pentru animale este un coșmar. Protejați-vă, dar protejați și animalele!

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.