FOTO: Afacere inedită în Mărășești: I love my car, locul în care găsești manșoane personalizate pentru mașini

0
5262

Un vrâncean a îmbinat pasiunea pentru mașini cu o afacere inedită nu doar pentru micul oraș în care locuiește – Mărășești, ci și pentru județul nostru. Confecționează manșoane pentru mașini, iar totul a pornit dintr-o întâmplare. Cum a început totul ne-a povestit chiar Rafael Grecu, care inițial nici nu avea în plan să își deschidă o afacere, ci pur și simplu se gândise să își facă niște huse pentru mașină. De la huse a trecut însă la confecționarea unor manșoane pentru mașina lui, iar apoi a continuat să taie și să coasă pielea ecologică pentru alte și alte modele. A învățat singur tot procesul, iar acum clienții săi se întrec în laude.

Rafael Grecu și-a transformat atelierul și magazinul nu doar în spațiu al unei afaceri, ci și într-un loc primitor pentru oricine îi trece pragul. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, iar cei care vin în vizită sau în căutarea unor manșoane trebuie să se simtă în largul lor.

Rafael Grecu: Îți amintești de câte ori ai fost invitată într-un birou, într-o instituție, undeva unde ți se spune cât ești de important, chiar dacă numai ca angajat? De exemplu într-o bancă, undeva unde tu ești clientul… și poate mai și scrie pe un perete „clientul nostru, stăpânul nostru”. Dar tu stai pe un scaun, fie de fier, fie un scaun ordinar, obișnuit, iar cel din spatele biroului stă pe un scaun directorial. Nu știu dacă observat, dar la mine e invers.

mansoane2 - FOTO: Afacere inedită în Mărășești: I love my car, locul în care găsești manșoane personalizate pentru mașiniJurnal de Vrancea: Și observă oamenii diferența?

R.G.: Da, și să știi că le place. Am cunoscuți care vin de dragul scaunului. În condițiile în care am și canapea înăuntru și ar putea să stea pe ea. Dar preferă scaunul de director. 

Ideea acestei afaceri a fost însă o surpriză pentru toți, dar Rafael Grecu a simțit că aceasta este o nișă care poate fi exploatată și nu s-a înșelat. După cum singur spune nu a ajuns milionar, însă este o afacere care, la nici un an de la debut, aduce venituri constante. O afacere care a mers în această perioadă de pandemie și distanțare socială pentru că, deși are un punct de desfacere în Mărășești, produsele le-a livrat mai mult online. Însă cel mai mulțumit este că poate petrece mai mult timp alături de cei doi copii ai săi, Maya și Yannis. Fetița sa i-a fost în toată această cel mai mare susținător, l-a ajutat prin atelier și tot ea era cea care îl întreba mereu de ce s-a apucat de această afacere.

JdV: Chiar, cum te-ai apucat să confecționezi manșoane?

R.G.: La început și Maya mă întreba, chiar în fiecare zi: tati… și cum ți-a venit ție ideea să faci manșoane? Și eu trebuia să-i povestesc. Acum nu mă mai întreabă, dar hai să îți spun și ție. Aveam nevoie de huse pentru scaune la două mașini și când am mers la magazin și am vazut că un set e 300 lei am zis că de banii ăștia îmi cumpăr o mașină de cusut. Cum aveam eu niște piele ecologică de ceva timp chiar am zis că le fac eu, așa mă aleg si cu huse și rămân și cu mașina de cusut. Aveam timp în acea perioadă, așa că am căutat și am găsit pe cineva în Gugești, care vindea o mașină de cusut cu 250 de lei. Am mers și am luat-o, însă acasă mi-am dat seama că materialul pe care îl aveam eu nu era potrivit pentru huse. Mi-a venit altă idee, uitându-mă la manșoanele de la Opelul Zafira pe care îl am și acum. Vechi, urâte, m-am gândit să fac manșoane noi. Și, printr-o împrejurare, am aflat că este cineva care vinde piele ecologică pentru tapiserie. Și m-am dus acolo, am luat 2 metri. Nu aveam nevoie de 2 metri pentru ce voiam eu să fac, dar mi-a fost rușine să iau doar 1 metru.

mansoane3 - FOTO: Afacere inedită în Mărășești: I love my car, locul în care găsești manșoane personalizate pentru mașiniAcasă am luat manșoanele de la mașină, le-am desfăcut, am făcut șabloane după ele și mi-am făcut un set nou pentru mine. Și atunci m-am gândit că poate așa cum am vrut eu să le schimb, ar trebui să fie mulți. Pentru că două din zece mașini pe drum sunt Opel, Astra G, Zafira A, B sau Astra H. Toate sunt vechi și au manșoanele varză. Este cerere și sunt mulți care „importă” pe e-bay chinezești. Dar nu se compară. Și am zis să văd care e cererea pentru ce făceam eu. Voiam să pun anunț pe Olx cu manșoane, dar am zis să nu fie doar modelul de la Opelul meu, măcar două să am.

Și cum știam pe cineva care dezmembrase un Golf4, m-am dus la el, mi-a dat manșonul de la mașina dezmembrată ca să mai fac un șablon. Și a doua zi după ce am pus anunțul am și avut primul client de la Adjud, a venit după un manșon. Așa am făcut 20 lei, primii bani din afacere. A urmat un client din Tecuci care mi-a dat manșoanele lui vechi să îi fac după ele. A fost super mulțumit. Următorul client a fost cineva de la București, mi-a trimis poze peste poze și mulțumiri multe, dar m-a întrebat unde să își expună public mulțumirea. Așa mi-a venit ideea unei pagini de Facebook: https://www.facebook.com/mansonauto. Apoi așa, în prima lună, am vândut vreo 6 – 8 seturi.

JdV: Adică era cerere…

R.G.: Da, mergea, dar trebuia să pot face mai mult. Așa că am investit într-o mașină de cusut specială pentru materiale groase, piele etc, am dat în jur de 1.000 de euro pe ea. Știam că voi recupera investiția. Aveam nevoie și de un atelier și am închiriat un spațiu aici, în Mărășești. Într-adevăr, un pic cam mare, dar are o poziție destul de bună, așa că l-am împărțit: în spate atelierul, iar în față este magazinul de desfacere. Și dacă tot e magazin am zis să mai pun și ceva accesorii auto să nu fie doar manșoanele mele. Produsele se găsesc și pe site – Manșoane auto, I love my car.

Știi care a fost tot șpilul în afacerea asta? Puțină nebunie sau să zic necunoașterea întocmirii unui plan de afaceri. Când m-am apucat de treaba asta nu m-am uitat să văd câți mai sunt care mai fac așa ceva, ce experiență au, ce prețuri etc. M-am băgat ca și cum eram un pionier al manșoanelor și pe măsură ce aveam clienți și mă susțineau și îmi dădeau avânt să merg mai departe.

mansoane5 - FOTO: Afacere inedită în Mărășești: I love my car, locul în care găsești manșoane personalizate pentru mașiniJdV: Și mai sunt care fac manșoane?

R.G.: Da, la Valea Călugărească, la Brașov, la Craiova… pe care îi știu eu. Și aceștia sunt doar din cei care fac, ca și mine, sunt producători. Dar sunt și foarte mulți care vând chinezării, ceea ce face ca piața să fie destul de aglomerată. Dar eu am avantajul că le fac personalizate. Adică folosesc materiale de culori diferite combinate, ațe colorate, modele diferite… Cel puțin asta cred eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.