Îndrăznește să fii informat!

miercuri, 19 iunie 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitateFOTO! Cinci preoți din parohiile vrâncene au primit hirotesia întru duhovnic de la Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop...

    FOTO! Cinci preoți din parohiile vrâncene au primit hirotesia întru duhovnic de la Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian

    Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a hirotesit întru duhovnic opt preoți din Eparhia Buzăului și Vrancei. Slujba a fost săvârșită vineri, 24 martie 2023, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Buzău.

    După rânduiala hirotesiei, Ierarhul locului a vorbit despre calitățile necesare duhovnicului pentru a-și realiza în mod conștiincios menirea sa în cadrul Tainei Sfintei Spovedanii.

    „Trebuie să vă străduiți a dobândi, prin harul lui Dumnezeu, acea atitudine specifică oamenilor înaintați în vârstă, care și-au îmbunătățit viața prin rugăciune și fapte bune, devenind izvoare de înțelepciune și maturitate spirituală, de curaj și demnitate creștină, dar și de blândețe, răbdare și evlavie pentru cei tineri. Îmi amintesc cu plăcere cum îi numeau frații noștri ortodocși din Grecia pe preoți, în general, și pe duhovnici, în special, folosind apelativul ce «gheronda», care înseamnă bătrân, dar nu în sensul că aceștia s-ar fi aflat la vârsta senectuții, ci pentru că slujirea preoțească pe care și-au asumat-o îi făcea, în ochii credincioșilor, dintr-odată, bătrâni («gherontes»), în sensul duhovnicesc al cuvântului. Iată cum înțeleg credincioșii bine ancorați în viața Bisericii să se raporteze la cei care, prin Sfânta Taină a Hirotoniei, au primit harul Preasfântului Duh, care le dă puterea spirituală și dreptul de a săvârși cele sfinte. Aceasta înseamnă că ei au mari așteptări din partea preotului, pe care și-l doresc să fie om duhovnicesc, înțelept, răbdător și capabil a da răspunsuri adecvate întrebărilor ce-i preocupă. Așadar, când vă veți așeza în scaunul spovedaniei, primind mărturisirea credincioșilor, să aveți grijă de modul în care îi veți asculta și le veți evalua starea sufletească, bine știind că, prin puterea dată vouă de Însuși Hristos Domnul, Marele Arhiereu și Duhovnicul prin excelență al tuturor credincioșilor conștienți și responsabili de identitatea lor creștinească, vă situați în postura de părinți, judecători și doctori duhovnicești, care, deodată cu dezlegarea de păcatele săvârșite, trebuie să-i ofere penitentului și medicamentul duhovnicesc cel mai potrivit pentru însănătoșirea sufletului său afectat de boala păcatului”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.

    La final, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei le-a dăruit noilor duhovnici câte o geantă, un epitrahil, un Molitfelnic și o cruce de binecuvântare.

    Cei cinci preoți hirotesiți sunt: pr. Alin-Laurențiu Răuță – Parohia Spulber, Protoieria Focșani I; pr. Ioan Panțușu – Parohia Varnița, Protoieria Panciu; pr. George Cociug – Parohia Răcoasa, Protoieria Panciu; pr. Bogdan-Constantin Anghel – Parohia Dragosloveni, Protoieria Focșani II; pr. Alexandru Dumitru – Parohia Clipicești, Protoieria Panciu. (sursa Text și Foto: arhiepiscopiabzvn.ro)

    spot_imgspot_img

    ARTICOLE SIMILARE

    Descoperire macabră într-un apartament din Focșani! Pompierii au găsit cadavrul unei femei

    Un cetățean din cartierul Gării a solicitat intervenția autorităților după ce a constatat că...

    ULTIMA ORĂ La cererea PSD, Biroul Electoral de Circumscripție Panciu a decis renumărarea voturilor pentru funcția de primar

    În urma alegerilor din 9 iunie, primarul în funcție – Nicolai Mărăscu (PNL), a...

    Fondul Național de Garantare a Creditelor va emite acordurile de refinanţare în Programul ”Prima Casă”

    Prin adoptarea Ordonanței de Urgență Nr. 58/6 iunie 2024 FNGCIMM este mandatat să emită, acordurile...

    ARTICOLE POPULARE

    GALAȚI: Tragedie în apropiere de Hanu Conachi! Trei muncitori au fost îngropați de vii, unul dintre ei a decedat

    Tragedie la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu. Un mail de pământ s-a surpat peste...

    ATENȚIE DN2 este inundat la ieșirea din Vrancea spre Râmnicu Sărat

    Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a anunțat că la ieșire din Râmnicu...

    A murit fostul director al SCCM Focșani, inginerul Lucian Văcăreanu

    S-a stins din viață inginerul Lucian Văcăreanu, fost director al SCCM Focșani și unul...