Acțiunile întreprinse de forțele de ordine pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul pandemiei de Covid 19 au continuat și ieri în Vrancea, când la activități au participat peste 200 de efective. Nu au fost găsite probleme deosebite și, chiar dacă echipele formate din poliţişti vrânceni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U., A.N.P.C., D.S.V.S.A şi I.T.M. nu au urmărit aplicarea de sancțiuni, au fost situații în care neregulile au fost sancționate ca atare. În ultimele 24 de ore, au fost verificate peste 160 de societăți comerciale, 186 de locaţii de interes, 114 mijloace de transport, fiind legitimate totodată aproximativ 1.600 de persoane. Și, cele mai multe amenzi au fost aplicate celor care nu poartă mască de protecție. Astfel, din cele 253 de sancțiuni în valoare de aproximativ 28.750 lei, nu mai puțin de 220 au fost pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție. „În cadrul acţiunilor, poliţiştii vrânceni au verificat modul în care sunt respectate prevederile Lg 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19. Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19. Facem precizarea că evenimentele de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt interzise. Ne dorim să fim nevoiți în cât mai puține situații să aplicăm sancțiuni, și ca toți cetățenii să respecte efortul comun depus până în acest moment și deciziile autorităților pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul Coronavirus”, transmit polițiștii vrânceni.