FOTO: Crucea Roșie Vrancea a demarat o campanie de informare a populației pentru prevenirea infectării cu Coronavirus

0
147

Crucea Roșie Vrancea, în colaborare permanentă cu autoritățile județene și locale, asistă populația aflată în autoizolare/izolare la Centrul de carantină din municipiul Focșani, prin asigurarea pachetelor de alimente de bază și pachetelor de igienă, conform normelor și standardelor Crucii Roșii Române pentru situații de urgență, oferă sprijin logistic, uman și material pentru a consolida răspunsul țării noastre la amenințarea cu noul coronavirus (COVID-19). Crucea Roșie Vrancea desfășoară o campanie de informare a populației pentru limitarea răspândirii pe teritoriul județului Vrancea a noului coronavirus. Grație voluntarilor noștri, materialele de informare ajung în mediul urban și în mediul rural, iar campania se desfășoară și online.

crucea rosie vrancea campanie coronavirus 2 - FOTO: Crucea Roșie Vrancea a demarat o campanie de informare a populației  pentru prevenirea infectării cu CoronavirusÎncepând de astăzi, reprezentanții DSP Vrancea și voluntari ai Crucii Roșii Vrancea, instruiți de către DSP Vrancea, vor facilita comunicarea dintre persoanele izolate în Centrul de carantină din Focșani și  reprezentanții autorităților locale (Poliție Locală, Primărie), rude, aparținători, etc, în baza unui program zilnic, între orele 8.00 – 8.30, 12.00 – 12.30, 19.00 – 19.30. Printr-un efort comun, zilele acestea, un milion de măști sanitare vor ajunge în țară și vor fi distribuite de Crucea Roșie Română prin filialele sale către instituții publice, școli, centre de plasament, cămine de bătrâni și în spații cu mari aglomerări de persoane. Având în vedere răspândirea galopantă a acestei afecțiuni, necunoscute până acum, voluntarii de Cruce Roșie îndeamnă pe cetățenii noștri la calm și rațiune. În aceste momente, este nevoie să dăm dovadă de grijă față de aproapele nostru, să fim responsabili și, mai ales, să respectăm sfaturile medicale ale autorităților competente. (comunicat Crucea Roșie Vrancea)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here