Ziua Mondială a Sănătății a reprezentat un bun prilej pentru tineretul național liberal din Vrancea să se alăture campaniei naționale „Din inimă, pentru România”. În ziua în care este sărbătorită sănătatea, organizația TNL Vrancea a mers a fost prezentă la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea, un eveniment devenit deja tradiție. Mobilizarea a fost una exemplară fiind conștientizată nevoia acută de sânge la nivelul întregii țări. „Ca de fiecare dată, am avut parte de o mobilizare generală la nivelul Tineretului Național Liberal Vrancea, tinerii liberali conștientizând nevoia acută de sânge cu care se confruntă țara noastră. Sperăm ca prin astfel de acțiuni să tragem un semnal de alarmă cu privire la nevoia acută de sânge, să convingem cât mai multe persoane să doneze și să conștientizăm că salvarea de vieți omenești ne este la îndemână. Astfel de campanii vor continua și pe viitor la nivelul județului Vrancea. Împreună, facem bine României!”, a transmis TNL Vrancea prin intermediul unui comunicat de presă. Timp de o săptămână (3-7 aprilie), tinerii liberali din toată țara au fost prezenți în centrele de transfuzie sangvină din fiecare municipiu reşedinţă de judeţ în cadrul unei campanii naţionale de donare de sânge.