FOTO! Glumă sau amenințare în stil mafiot? Sicrie și cruci lăsate la vedere pe un câmp din apropierea Focșaniului!

0
4298

Un cetățean a postat pe pagina sa de Facebook o întâmplare pe care el o consideră un soi de amenințare mafiotă la adresa cuiva. Mai precis, omul a remarcat luni (28 martie) pe un teren viran situat în apropierea cimitirului Mândrești un sicriu abandonat. A sunat la numărul de urgență 112 iar la locul cu pricina a sosit o echipă formată dintr-un polițist și un jandarm care nu a dat prea mare importanță descoperirii macabre ba, mai mult, au făcut și câteva glumițe. Lucrurile au luat o întorsătură cel puțin ciudată când, la un moment dat, la fața locului a oprit un SUV din care au coborât 3 persoane. Fără să le pese de cei doi oameni ai legii, indivizii s-au deplasat tacticos până la sicriu, au pus flori, au aprins o lumânare, după care au plecat. Pentru că nimeni nu lua nicio măsură, cetățeanul a sunat din nou la 112 de unde a aflat că autorii glumei (?) au fost reținuți, că sunt la poliție și dau declarații, urmând ca după aceste proceduri să vină să-și ridice coșciugul. Enigma părea descifrată însă doar în aparență. Astăzi dimineață cetățeanul a găsit marți dimineață nu unul, ci două sicrie la locul amintit, alături de acestea fiind înfipte și două cruci pe care este scris un nume: Cornel ….? Iată ce povestește omul: „Ieri, 28.03.2022, pe la 15.30, în timp ce mă îndreptam spre casă, pe un teren pănâ mai ieri părăginit, aflat lângă cimitirul din Mândrești-Munteni, am văzut un sicriu. Lângă el erau vreo doi vecini care se uitau mirați la „obiect” și nu înțelegeau ce se întâmplă. Am apelat serviciul 112 și în scurt timp a sosit la fața locului un echipaj format dintr-un polițist și un jandarm. Au venit, au văzut, au glumit că poate cineva s-a răzgandit și n-a mai avut nevoie de el, mai ales că e și cimitirul aproape, și au vrut să plece, dar, la insistențele noastre, au decis să adreseze câteva întrebări și locatarului locuinței în vecinătatea căreia se afla sicriul și care părea să știe ceva, dar nu voia să spună ce știe. În acest timp a apărut în zona un SUV din care au coborât vreo trei inși care păreau să revendice obiectul. De față cu poliția, cei trei au ornat frumos locul cu o cruce și o lumânare, apoi au plecat cu toții lăsând scena intactă. După câteva ore, datorită faptului că obiectele stârneau indignarea vecinilor și teama copiilor și bătrânilor, am revenit cu un apel la 112 și mi s-a transmis că au fost identificați autorii faptei, că aceștia se află la secție pentru declarații urmând ca apoi să revină să-și ridice obiectele. În această dimineață, în același loc, nu erau dar obiectele de ieri, ci s-au dublat, aflându-se două sicrie, lumânări aprinse pe fiecare din ele și lângă fiecare era înfiptă câte o cruce pe care era scris același nume. Din spusele unui martor, cele două sicrie au fost coborâte noaptea trecută, între orele 01.00-02.00, din două SUV-uri. GLUMĂ MACABRĂ? AVERTISMENT ÎN STIL MAFIOT? Aș înclina spre cea de-a doua variantă, ceea ce mă face să mă îngrozesc, odată prin prisma faptului că ceea ce vedeam prin filmele cu mafioți din Italia anilor 80 se întâmplă azi în România, dar, mai ales, prin lipsa de respect și teamă a unora față de instituțiile statului, având în vedere că de față cu polițistul și jandarmul sosiți la fața locului, făptașii au aprins și o lumânare și au înfipt și o cruce lângă sicriu, cruce pe care era scris numele unei persoane, bănuiesc că numele persoanei vizate.” Deocamdată IPJ Vrancea nu a venit din proprie inițiativă cu lămuriri privind acest caz straniu. Am încercat să contactăm „divizia” de presă însă am avut ghinion. Așteptăm răbdători ca ofițerii responsabili cu mass-media să iasă din ședințe sau să termine activitățile de extremă urgență pe care, suntem siguri, le desfășoară la această oră.

Revelion 2023 Antal Queen 2
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.
Revelion 2023 SARA Events

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.