Imagini de coșmar în urma cumplitului accident rutier produs la ieșirea din orașul Panciu spre localitatea Haret. Un bărbatde 70 de ani și-a găsit sfârșitul după ce o limuzină de lux și o autoutilitară s-au izbit violent. Condițiile în care bărbatul și-a pierdut viața sunt cel puțin bizare. Acesta se deplasa pe marginea drumului în zig-zag, iar din spusele martorilor de la fața locului părea că ar fi fost băut. Șoferul unuia dintre cele două autovehicule implicate în accident ar fi încercat să-l evite pe pieton și a intrat în coliziune cu celălalt autovehicul, după care bărbatul a fost lovit mortal de mașina scăpată de sub control. La fața locului au intervenit trei echipaje din cadrul ISU Vrancea cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare. Pompierii militari au descarcerat 3 victime, conștiente, politraumatizate, acestea fiind preluate și transportate la spital de trei ambulanțe SAJ Vrancea.