FOTO: Olimpicii Vrancei premiați de conducerea județului

0
232

Consiliul Județean Vrancea a premiat astăzi, în cadrul unui ceremonii festive care a avut loc la Teatrul Municipal ”Mr. Gh. Pastia”,  71 de elevi vrânceni care au obținut premiul I la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale și pe cei 23 de profesori coordonatori care i-au îndrumat, de la opt colegii, licee și școli din Focșani, respectiv: Colegiul Național ”Unirea”, Colegiul Național ”Al. I. Cuza”, Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau”, Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu”, Liceul de Artă ”Gheorghe Tattarescu”, LPS Focșani, CSS Gimnastică și Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”.

Elevii au fost răsplătiți de Consiliul Județean Vrancea cu un premiu în valoare de câte 800 lei, iar profesorii cu câte 1.000 lei.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a transmis elevilor și profesorilor premiați: ”Elevii de nota 10, care au urcat pe podiumul olimpiadelor naționale și internaționale, profesorii care i-au îndrumat și pregătit, precum și părinții acestor copii deosebiți, merită întreaga noastră prețuire și recunoștință. În cadrul galei noastre de premiere, ajunsă la cea de-a VII-a ediție, dorim să vă recompensăm pentru rezultatele meritorii pe care le-ați obținut în acest an, pentru munca susținută, numeroasele ore de studiu, pentru dedicare, pasiune, inteligență și implicare. Nu pot exprima îndeajuns prețuirea pe care v-o port pentru contribuția valoroasă pe care ați adus-o comunității noastre și pentru promovarea imaginii județului Vrancea în țară și peste hotare, prin clasarea pe primele locuri la competițiile și concursurile școlare. Suntem mândri de voi, tinerii deștepți și muncitori de azi, cu performanțe școlare deosebite, pentru că reprezentați o comoară, un potențial uman imens pentru România. Voi aveți puterea de a construi un viitor mai bun și mai frumos pentru țara noastră. Domnilor profesori, vă mulțumim pentru că ne educați copiii și pentru că îi ajutați să își descopere potențialul, să îl valorifice frumos și să își  depășească limitele. Doresc să vă felicit din tot sufletul pentru rezultatele obținute și să vă urez mult succes în viață!”, este mesajul președintelui Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan.

De asemenea, Consiliul Județean Vrancea a oferit diplome de voluntariat tuturor elevilor care au contribuit la reușita proiectului Parcul Memoriei Naționale ”RoMândria”  și care au răspuns prezent la acțiunea de plantare a stejarilor pentru eroi, care a avut loc pe 18 noiembrie, la Mărășești.

Cu această ocazie, elevii de la Secția de Muzică și corul de la Liceul de Arte ”Gh. Tattarescu” din Focșani au susținut două momente artistice. (Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea)

Lista elevilor olimpici premiați în cadrul ceremoniei de marți:

lista olimpici premiati 1 - FOTO: Olimpicii Vrancei premiați de conducerea județului

lista olimpici premiati 2 - FOTO: Olimpicii Vrancei premiați de conducerea județului

lista olimpici premiati 3 - FOTO: Olimpicii Vrancei premiați de conducerea județului

lista olimpici premiati 4 - FOTO: Olimpicii Vrancei premiați de conducerea județului

premiere olimpici vrancea 3 - FOTO: Olimpicii Vrancei premiați de conducerea județuluipremiere olimpici vrancea 2 - FOTO: Olimpicii Vrancei premiați de conducerea județuluipremiere olimpici vrancea 4 - FOTO: Olimpicii Vrancei premiați de conducerea județului

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.