Îndrăznește să fii informat!

joi, 18 aprilie 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_img
    AcasăActualitateFOTO: Sergentul major Rogojinaru Alexandru-Daniel, desemnat pompierul lunii noiembrie

    FOTO: Sergentul major Rogojinaru Alexandru-Daniel, desemnat pompierul lunii noiembrie

    În situaţii imprevizibile prezenţa de spirit e cea mai importantă, mai ales atunci când stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile în mai bine, acela e momentul în care sufletul ne dictează că trebuie să acţionăm, iar salvatorii o vor face de fiecare dată necondiţionat. Data de 23 noiembrie a.c. va rămâne adânc întipărită în mintea tânărului sergent major Rogojinaru Alexandru-Daniel, care a fost martorul unui cumplit accident rutier produs pe E 85, şoseaua de centură a municipiului Focşani. Aflat în timpul liber, cu ceva treabă prin oraş, a observat că maşinile din faţa lui se opresc brusc, iar şoferii coborâţi devin foarte agitaţi. Era la câţiva zeci de metri de locul în care patru autoturisme s-au ciocnit violent, iar şase oameni aveau nevoie urgentă de ajutor. Când s-a apropiat puţin, a putut vedea cum de sub capota uneia dintre maşini ieşea fum de la motor. S-a întors repede la maşina lui şi a luat stingătorul. Într-un suflet s-a dus şi a intervenit pentru stingerea unui început de incendiu. A văzut apoi că, înăuntru, se aflau două persoane pline de sânge. S-a uitat de jur împrejur şi a mai văzut alte două maşini care suferiseră avarii majore în urma coliziunii. Într-una din ele se mai afla încarcerată o persoană. A auzit că deja se sunase la 112 dar pentru a fi sigur că gravitatea evenimentului este cunoscută de colegi a sunat din nou pentru a le oferi toate informaţiile. La scurt timp a sosit echipajul de descarcerare. Îi cunoştea pe toţi membrii echipajului pentru că mai lucraseră cu ei pe tură. A cerut o pereche de mănuşi şi a trecut la treabă. I-a ajutat să extragă una din victime şi împreună cu un alt coleg i-a pus gulerul cervical. Între timp ceilalţi salvatori au descarcerat alte două victime dintre care una prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Totul s-a petrecut foarte repede iar el s-a descurcat remarcabil având în vedere că a fost primul accident atât de grav la care a participat. Pentru modul profesionist în care a acţionat sergentul major Rogojinaru Alexandru-Daniel a fost desemnat „Pompierul lunii noiembrie”. A trecut abia un an de când a depus jurământul militar şi a intrat în rândurile salvatorilor vrânceni. Îi este recunoscător şi îi mulţumeşte în mod deosebit plutonierului adjutant Alexe Nicuşor, cel care l-a îndrumat în anul 2017, să urmeze cursurile Şcolii de Subofiţeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” din Boldeşti. Se gândea că nu va reuşi deoarece a studiat atât la şcoala generală cât şi la liceu în Italia, întrucât, la acel moment, familia îi era stabilită acolo. Dar cum avea deja un as în mânecă, tocmai ce fusese admis la Facultatea de Inginerie în Italia, a zis să-şi încerce norocul. Îşi dorea nespus de mult să se întoarcă acasă pentru că, întotdeauna pentru el, România a însemnat „acasă”. Reuşita lui a fost de bun augur fiindcă întreaga familie s-a reunit la origine. A fost surprins la aflarea veştii că a fost desemnat „Pompierul lunii” şi ne-a mărturisit cuprins de satisfacţie: „Nu cred că puteam face o alegere mai bună în viaţă. Dorul de ţară mă chema aici. Cred cu tărie că jurământul rostit se reflectă în meseria pe care o fac. Cu fiecare viaţă salvată îmi arat dragostea faţă de semeni şi că îmi slujesc patria aşa cum se cuvine. Chiar dacă acționăm în misiuni extrem de dificile și uneori rezultă pagube sau pierderi de vieți omenești, noi facem tot ce ne stă în putință ca, la final, rezultatul să fie unul mai bun. Mă bucur că am fost foarte bine primit în familia salvatorilor vrânceni şi că în acest scurt timp pe care l-am petrecut împreună am legat prietenii care cred că vor dura toată viaţa. Colegii cu experienţă au fost mereu preocupaţi să mă înveţe cum să acţionez în siguranţă şi cu înţelepciune. Consider că în cadrul acestui domeniu ai nevoie în primul rând de curaj și devotament aşa cum prevede motto-ul armei noastre ”Audacia et Devotio”. Tăria de caracter, simţul practic şi raţional nu trebuie să lipsească ci, din contra, trebuie să ne ajute când suntem expuși pericolelor, atunci când adrenalina este la maxim. Prin urmare, pe parcursul acestui an, de când activez la I.S.U. Vrancea, mi-am dezvoltat şi îmbunătăţit aceste calităţi. Distincția oferită mă obligă ca pe viitor să demonstrez prin pregătirea profesională că progresez, contribuind astfel, la calitatea intervențiilor la care voi participa alături de echipă.” Îţi dorim succes în ceea ce ţi-ai propus şi te felicităm pentru modul în care îţi preţuieşti semenii şi îţi slujeşti ţara. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea.

    spot_imgspot_img

    ARTICOLE SIMILARE

    Traficanți de droguri din Vrancea arestați după ce au fost prinși în flagrant comercializând canabis și ecstasy

    La data de 17 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate...

    VIDEO Cetățeni branșați ilegal la rețeaua de apă a CUP!

    Într-un clip postat pe Facebook, Compania de Utilități Publice Focșani atrage atenția asupra folosirii...

    ULTIMA ORĂ Bulevardul Unirii – închis traficului rutier între intersecția BIG și intersecția cu strada Ștefan Cel Mare

    „Bulevardul Unirii va fi închis traficului rutier între intersecția de la BIG și până...

    ARTICOLE POPULARE

    Doliu în comunitatea din Măicănești! Preotul Sorin Buzatu a trecut la cele veșnice

    O veste tristă a zguduit comunitatea din Măicănești. Preotul Sorin Buzatu a trecut la...

    FOTO O bătrânică și-a spart nasul după ce s-a împiedicat pe trotuar într-o bucată de lemn uitată de meșterii cârpaci ai lui Misăilă

    Tot mai mulți oameni cad victime capcanelor la tot pasul din orașul ”șantier” Focșani,...

    Accident ușor, duminică noapte, la McDonalds Focșani!

    Accidentul a fost unul ușor, soldat doar cu pagube materiale, și s-a petrecut duminică...