FOTO: Șofer încătușat după ce a lovit o mașină și a fugit de la locul faptei

0
936

Un cetățean străin a fost oprit în trafic de polițiștii vrânceni după ce a lovit un autoturism și a fugit. S-a întâmplat luni seara, pe drumul european 85, între Garoafa și Focșani. Un bărbat aflat la volanul unui autoturism Opel Insignia, înmatriculat în străinătate, a acroșat în lateral mașina unui vrâncean, scoțându-l pe acesta în afara părții carosabile. Cu spirit civic, vrânceanul a plecat în urmărirea mașinii și odată ajuns pe șoseaua de centură a Focșaniului a cerut sprijinul polițiștilor pentru oprirea acestuia. Momentele au fost surprinse cu o cameră de bord. În imaginile pe care nu le vom publica, s-a putut observa cum șoferul străin a încălcat mai multe reguli ce circulație, ba mai mult decât atât, acesta a fost la un pas să lovească un autocamion care circula regulamentar, dar și un autoturism care se afla în sensul giratoriu de la Carrefour. După câteva minute și-au făcut apariția și două echipaje de poliție care au reușit să-l oprească pe cetățeanul străin, în dreptul cartierului Sud. Oamenii legii l-au scos pe acesta din mașină și l-au încătușat. Ulterior, bărbatul a fost urcat în autospeciala de poliție și dus la secție pentru anchetă, dar și la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, întrucât bărbatul părea să fi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise. Până la acest moment, oficialii din IPJ Vrancea nu au comunicat date despre acest eveniment.

urmarire trafic 3 - FOTO: Șofer încătușat după ce a lovit o mașină și a fugit de la locul faptei

urmarire trafic 2 - FOTO: Șofer încătușat după ce a lovit o mașină și a fugit de la locul faptei

urmarire trafic 5 - FOTO: Șofer încătușat după ce a lovit o mașină și a fugit de la locul fapteiurmarire trafic 4 - FOTO: Șofer încătușat după ce a lovit o mașină și a fugit de la locul faptei

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.