Două persoane și-au pierdut viața într-un cumplit accident rutier produs miercuri, pe strada Cuza Vodă din municipiul Tecuci. Mașina condusă de un bărbat de 24 de ani s-a izbit violent de un tractor după ce șoferul a pierdut controlul direcției de mers. În urma coliziunii, atât șoferul cât și pasagerul din dreapta față, un bărbat de 47 de ani, au decedat. Un al treilea bărbat care se afla pe bancheta din spate a fost rănit grav, preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. După accident au apărut informații șocante despre cele persoane care se aflau în mașină. Conform jurnaliștilor de la Pro Lider FM, între cei doi bărbați decedați în accident și cel rănit grav ar fi existat un conflict produs cu puțin timp înainte într-o piață din zonă. Cei doi bărbați decedați l-ar fi bătut pe cel rănit în accident. Fiind în stare de inconștiență, cei doi l-au urcat în mașina pentru a-l duce la spital. Pe strada Cuza Vodă din Tecuci, șoferul a pierdut cntrolul mașinii, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un tractor parcat la marginea drumului. Polițiștii tecuceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în care vor efectua cercetări amănunțite pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.
FOTO! ULTIMA ORĂ! Detalii șocante în urma unui accident rutier din Tecuci! Doi bărbați au decedat, al treilea a ajuns la spital
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.