FOTO-ULTIMA ORĂ: Doi minori și alte două persoane rănite în cumplitul accident de la Garoafa

0
14617

Un minor a fost rănit grav în tragicul accident petrecut joi dimineață la ieșirea din localitatea vrânceană Garoafa. Alte trei persoane au fost victime ale aceluiași accident. Conform polițiștilor, vinovat de producerea accidentului este șoferul unuia dintre autoturisme care a pătruns pe sensul opus de mers unde a lovit un autocamion. Din izbitură, mastodontul a ajuns pe contrasens unde a lovit frontal un al doilea autoturism. În urma coliziunii un alt minor și șoferii celor două mașini au fost răniți. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descacerare  și o ambulanță SMURD, precum și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ). Paramedicii, au acordat primul ajutor calificat uneia dintre pacientele minore, în vârstă de 13 de ani, care se afla în stare de inconștiență, politraumatizată prin accident rutier. Ulterior, echipajul SMURD, asistat de un medic și un asistent (SAJ) au preluat pacienta și au transportat-o la Unitatea Primiri Urgențe Focșani. Celelalte 3 victime, o minoră de 11 ani, un bărbat de 25 ani și un bărbat de 50 ani, au fost preluate de echipajele SAJ. La fața locului, pompierii au acționat pentru decuplarea bornelor de la un autoturism și au asigurat măsurile PSI necesare. La ora postării acestui material, în zonă se se circulă alternativ, pe un singur sens de mers.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.