FOTO-VIDEO: Cine este focșăneanul care are un apartament renovat complet de emisiunea “Visuri la cheie” de la Pro TV

0
4586
Pro TV a difuzat miercuri, 16 noiembrie, începând cu ora 20.30, episodul emisiunii “Visuri la cheie” care a fost filmat la începutul acestei toamne la Focșani.

Este povestea lui Florențiu Cucu, un tânăr focșănean care își crește singur fetița de 4 ani și care nu are ca sprijin decât pe bătrâna lui mamă. Povestea celor trei, care abia se descurcă dintr-un salariu foarte mic și o pensie anticipată a impresionat echipa “Visuri la cheie”. Dragoş Bucur, Adela Pârvu, Alina Vîlcu şi Omid Ghannadi au fost impresionați mai ales de străduința celor doi adulți să-i ofere fetiței tot ce îi trebuie. Echipa Pro TV a găsit-o pe Antonia, fiica lui Florențiu, extrem de veselă, fericită și captivată de povești, un copil pentru care tatăl s-a străduit din răsputeri să suplinească lipsa mamei.

El activează într-o trupă de teatru și pregătește elevi pentru competiții și pentru admiterea la Facultatea de teatru. Iar pasiunea lui pentru teatru și cea a fetiței pentru povești și-au dat mâna, iar rezultatul a fost o renovare spectaculoasă a apartamentului în care locuiesc cei trei.

Iar povestea lui Florenţiu şi a Antoniei continuă şi după emisiune. Cei doi vor fi pe scenã într-un spectacol surpriză pentru focşăneni, pregãtit de Olimpia Sãpunaru care va avea premiera pe 6 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Focşani. Este vorba despre spectacolul “Alice în Țara Minunilor”, basm în jurul căruia a fost construită povestea amenajării uneia dintre camerele apartamentului, în care Florențiu Cucu joacă Motanul de Cheshire, iar micuța Antonia are un rol surpriză.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.