FOTO+VIDEO! Sophia Home Decoration și-a deschis porțile și la Focșani | Un loc de bun gust unde poți găsi cele mai noi tendințe în design interior

0
340

Iubitorii și pasionații de decorațiuni interioare și design au la dispoziție o nouă locație de unde pot să-și hrănească pasiunea pentru frumos. Sophia Home Decoration a deschis ieri, cel de-al 27-lea magazin în Focșani. Situat pe strada Lupeni, nr. 11-13, showroom-ul are un design special creat pentru a conferi o notă de inedit, armonie și totodată de relaxare. În locația de la Focșani veți găsi peste 140 de țesături care aparțin brandului Sophie Home Decoration, diferite compoziții tematice formate din perdele, draperii și pernuțe decorative, mobilier, colecții celebre care au cucerit casele românilor, dar și case din străinătate.

Vineri după-amiază, la lansarea francizei Sophia Focșani au fost prezenți pasionați de domeniul amenajărilor interioare, designeri și antreprenori interesați să exploreze noi oportunități de colaborare cu cel mai important producător, francizor, importator si exportator de decorațiuni interioare, Sophia Home Decoration. Gazda evenimentului de deschidere a fost d-na Andreea Movileanu, proprietar al francizei Sophia Focșani. Cu o experiență de peste 10 ani în domeniul antreprenoriatului, familia Movileanu a investit peste 30.000 euro în acest proiect de succes.

“Sunt bucuroasă că am reușit să aduc Sophia în Focșani. Mi-am dorit să existe altceva, să arătăm clienților că decorarea unei case se poate face într-un mod deosebit. Alături de consilieri dorim să împărtășim clienților noștri ideile noastre, astfel încât să iasă ceva frumos. Vreau să mulțumesc brandului Sophia că mi-a acordat șansa să-i reprezint pe plan local, nu doar în Focșani, ci în tot județul Vrancea. După inaugurare, sperăm să ne treceți pragul pentru a vă arăta minunata lume a Sophiei”, a declarat proprietara francizei Sophia Focșani, Andreea Movileanu. La inaugurarea magazinului a fost prezentă și d-na Anamaria Ștefan Georgescu, fondatoarea brandului Sophia, alături de partenerul de business, dl. Cristian Georgescu. Cu o rețea de 27 de magazine la nivel național, Sophia Home Decoration este un brand românesc de decorațiuni textile, cu o experiență în domeniu de peste 17 ani.

“Suntem noi la dumneavoastră, dar vechi în rest. Sophia s-a înființat în anul 2004. Am început cu proiectul “Sophia Incredible India” axându-ne foarte mult pe țesături și produse din India. De 10 ani participăm la foarte multe târguri de profil, în toată Europa, și am mers foarte mult pe partea europeană a decorațiunilor, în sensul că merge în fiecare an la târguri de profil de la Milano, de la Paris,Dubai, Moscova, dar și la târgul care se ține anual la București”, a spus Tiberiu Bălinișteanu, Director Francize în cadrul companiei Sophia.

Fie că visezi să ai o casă frumos decorată în tendințele actuale, fie că vrei ca locuința ta să fie admirată de cei care îi trec pragul, sau doar dorești să-și creezi un univers în care să te simți bine, showroom-ul Sophia Focșani vă invită să-i treceți pragul și să descoperiți universul pastelat al țesăturilor ingenios concepute și atent selecționate de la cei mai prestigioși producători de țesături, al produselor personalizate, lucrate cu pasiune în atelierele proprii, precum și ultimele tendințe în domeniu pe plan internațional.

Despre compania Sophie Home Decoration:

În cei 17 ani de activitate, Sophia Home Decoration a reușit să își consolideze o poziție dominantă ca furnizor atât pentru industria HoReCa, cât și pentru clienții privați, având în portofoliu un număr impresionant de lucrări: peste 100 de hoteluri și pensiuni, 100 restaurante si cafenele, teatre/ muzee dintre care amintim Teatrul National „V. Alecsandri” din Iași, Palatul „Al. I. Cuza” Ruginoasa, Muzeul Unirii Iași  și peste 15000 de reședințe private.

Sophia a reușit să construiască o poveste de succes, un brand de încredere 100% românesc,  câștigând aprecierea furnizorilor, partenerilor cât și a clienților, reușind să livreze produse și servicii de calitate, având ca obiectiv înnoirea periodică a colecțiilor, oferind ca element de unicitate consilierea gratuită la domiciliu și online cu designeri specializați. SOPHIA este editor de colectii si specialist in “window treatment”, fiind singurul brand de pe piata home&deco care realizeaza un catalog complet de prezentare a colectiilor de perdele si draperii.

Sophia are 3 ateliere de creație/producție cu peste 40 de oameni calificați. Produsele reprezentative sunt: perdele si draperii dintr-o gamă largă de țesături și într-o gamă largă de modele, dublate sau cu interlining, fețe de pernă orice dimensiune, cuverturi simple sau matlasate, fețe de masă, traverse de masă sau de pat, huse pentru canapele de interior și terase.

Pe lângă aceste produse pe care Sophia le comercializează, zeci de mii de Produse Personalizate sunt realizate anual la Comandă în Atelierele Proprii. Tot la comanda se pot realiza ignifugări pentru unele materiale, print personalizat sau brodare, precum și diferite modele de coasere unicat.

Sophia Home Decoration este o firmă cu capital 100% românesc, cu o tradiţie de 17 ani și o rețea de 27 de magazine, din care 6 magazine proprii si 21  francize, ce s-a extins pe piața națională și internațională, promovând permanent parteneriatul in regim franciză. Pentru clienții interesați, Sophia oferă posibilitatea accesării magazinului online www.sophia-romania.ro unde pot vizualiza toate produsele si serviciile companiei.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.