Vântul și firele electrice deteriorate au provocat un incendiu masiv într-o gospodărie din comuna Nicorești, județul Galați, în noaptea de duminică spre luni. În urma incendiului, o casă a ars în totalitate.
„La incendiul de casă din localitatea Nicoreşti s-au deplasat două autospeciale de la Detaşamentul de Pompieri Tecuci. Proprietarii sunt decedaţi, casa părăsită a ars în totalitate. Cauza probabilă a producerii incendiului este un scurt circuit produs pe fondul condiţiilor atmosferice de vânt şi a firelor electrice deteriorate”, potrivit ISU Galaţi.