GALERIE FOTO: Eroii Revoluției din Decembrie 1989, comemorați în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Focșani

0
139

La împlinirea a 31 de ani de la Revoluție, Primăria Focșani a organizat un eveniment pentru comemorarea tuturor celor care și-au dat viața pentru idealul unui trai mai bun și pentru libertate. Eroii Revoluției din 1989 nu au fost uitați, iar în amintirea acestora a avut loc o slujbă de pomenire, urmată de o depunere de coroane și un ceremonial militar, toate cu respectarea regulilor impuse de pandemia de coronavirus. Evenimentul a avut loc în Grădina Publică din Focșani, la monumentul închinat eroilor-martiri din Vrancea. Alături de primarul Cristi Valentin Misăilă, un omagiu celor care nu vor fi uitați niciodată a fost adus și de către asociațiile de revoluționari din Vrancea, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea Ionel Cel-Mare, și subprefectul Claudia Lavinia Serafimciuc. „Pe 22 decembrie 1989, românii au luptat pentru democrație, pentru un parcurs european al României. Revoluția a însemnat pentru mulți sacrificiul suprem. Mulți sunt cei care își plâng și astăzi copiii sau frații căzuți pe altarul Libertății. Așa cum s-a întâmplat mai mereu de-a lungul istoriei, și de această dată libertatea a fost obținută cu prețul vieții celor câteva mii de eroi martiri ai Revoluției din Decembrie ’89. Le suntem recunoscători pentru tot ceea ce avem, iar astăzi îi comemorăm pe cei care au luptat pentru libertatea noastră, pentru drepturi la care nici nu am fi visat în urmă cu 31 ani. Jertfa celor care au cântat ”Deșteaptă-te române!” a făcut posibilă aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană. De aceea, se cuvine să ne plecăm în fața memoriei lor și prin faptele noastre să le onorăm jertfa.
Dumnezeu Să îi odihnească în pace pe Eroii Revoluției”, a fost o parte din mesajul transmis de primarul Misăilă.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.