GALERIE FOTO: Povestea unei afaceri inedite sau cum să crești struți africani în Vrancea

0
980

Răzvan și Cătălina Neagu sunt doi vrânceni în vârstă de 32 de ani. El este de meserie mecanic iar ea lucrează în domeniul amenajărilor interioare. În 2017, viața avea să li se schimbe în urma unei banale întâmplări, atunci când tânărul cuplu a plecat în excursie la Brașov, în ciuda obiceiului consacrat de a-și petrece vacanțele în străinătate și de a vizita locuri pe care nu le mai văzuseră niciodată. Acolo, în bătrânul Kronstadt, într-una din zile cei doi s-au oprit la un restaurant unde în meniu era trecută o specialitate gătită din carne de struț. Dacă Răzvan s-a abținut politicos de la felul necunoscut de mâncare, Cătălina, împinsă de curiozitate, a comandat o porție ce costa mai bine de 100 de lei, și a mușcat din „măr”. Surprinzător, i-a plăcut. Odată ajunși acasă din vilegiatură, cam după două – trei luni, Cătălina și-a exprimat din nou dorința de a încerca ceva carne de struț, iar Răzvan a început să caute pe net oferte. Așa, mai în glumă mai în serios, a găsit tocmai la Deva o fermă de struți, deschisă în anul 2000. A făcut rost de un număr de contact și a luat legătura cu fermierul respectiv, evident, după ce varianta de a cumpăra niște struți a fost serios luată în calcul în cadrul unui „consiliu de familie”. Așa se face că aventura a pornit prin achiziționarea a cinci asemenea exotice păsări, la un preț deloc neglijabil, 90 de euro pe bucată, această primă investiție ridicându-se la 400 de euro, adică aproximativ 2.000 de lei.

„Nu ne-am gândit niciodată că am putea avea o fermă de struți”

„Nu m-am gândit atunci nicio clipă că aș putea avea o fermă pentru că, inițial, ne-am gândit să luăm câțiva doar pentru frumusețe… și, cu ajutorul unchiului meu, am cumpărat cinci pui, rasă africană, în vârstă de o lună. Mi-a plăcut, am început să investesc în țarc iar ulterior am mai cumpărat încă cinci. Am început să mă informez serios pentru că prinsesem drag cu adevărat de treaba asta. În anul următor am mai achiziționat 10 și așa am ajuns la 20 de capete. Așa că ne-am zis că ar trebui să facem o fermă în adevăratul sens al cuvântului”, își amintește Răzvan. Au urmat investițiile serioase. Proaspătul fermier și-a achiziționat anul acesta un incubator, un eclozor și chiar un tractor care să ajute la cultivarea și recoltarea plantelor ce asigură meniul zilnic al păsărilor. Ce-i drept, începutul a fost destul de dificil. Puii trebuiau hrăniți cu un amestec special, rețetă obținută de Răzvan de la șeful fermei din Deva și care avea în compoziție diverse cereale. În afară de acest lucru, tânărul fermier a fost uimit de rata de creștere a păsăroilor, în trei luni de la eclozare aceștia ajungând deja la o înălțime 1,20 metri. Poate părea mult, însă, ca o paranteză, acum Răzvan are un struț care s-a făcut de-a dreptul uriaș la 2,10 metri, cât măsoară.

„Mai în joacă, mai în serios, am ajuns la concluzia că trebuie să facem o fermă”

Partea bună este însă că păsările nu mănâncă prea mult, după spusele vrânceanului cinci struți consumând furaje ceva mai mult decât o vacă. „Nu mai crescusem niciodată animale, nu pun aici vaca, găinile și cele câteva bibilici pe care le avem în curte, dar dispuneam de teren și, așa cum fuseserăm crescuți de mici, ne-am gândit să facem ceva să meargă treaba. În primul an a fost ceva mai în joacă, mai în serios, dar în anul următor am constatat că struții se înmulțiseră și trebuia să mergem înainte, poate să facem și o fermă. Ceea ce am și făcut. Întreaga investiție, cu struți și utilaje, ne-a ajuns cam la 14.000 de euro. După cam un an și jumătate primii struți au început să facă ouă pe care, la început, le-am dat la cunoștințe, iar altele le-am păstrat până astăzi, ca amintire. Cert este că după un an și ceva mi-am dat seama că povestea cu struții se poate transforma dintr-o joacă, într-o afacere adevărată”, ne povestește Răzvan. În momentul de față în ferma sa cresc 15 struți ce vor fi valorificați pe trei paliere, așa cum îi place lui să spună: ouă pentru consum, vânzarea de pui, unde folosește incubatorul și, începând cu anul viitor, carnea. De asemenea, în incubator așteaptă cuminți 15 ouă din care vor ieși alte păsări. Din păcate, tânărul fermier se confruntă cu oarece probleme la desfacerea mărfii, în sensul că oamenii sunt mai reticenți când vine vorba de a consuma ouă sau carne de struț, deși aceste produse sunt extrem de sănătoase iar carnea, așa cum spune Răzvan, nu se poate compara cu nimic din ce mâncăm noi, românii, de obicei. Din acest motiv, când vine vorba de comercializarea cărnii, tânărul are clienți fideli, de regulă din rândul celor care au mai mâncat așa ceva în străinătate. Un ou care cântărește 1-1,2 kilograme se vinde cu 100 de lei iar un kilogram de carne cu aceeași sumă, 100 de lei.

„Carnea de struț nu semănă cu cea de pasăre, de vită sau porc. Are gustul ei, e roșie și foarte fragedă. Dacă mă întrebă cineva îi răspund: este ca și cum tu nu ai fi mâncat niciodată portocală și mă pui pe mine să-ți explic cum e gustul. Prima dată când am mâncat carne de struț a fost o friptură gătită de soția mea pe grătar, care mi-a plăcut foarte mult. Asta s-a întâmplat cam la jumătate de an după ce am cumpărat primii struți. Mult mai târziu am mâncat și omletă din ouă de struț, de fapt dintr-unul singur. Ne-am strâns toată familia la un loc, șase persoane, eu, părinții soției, cumnata, copiii… Băiatul meu nu prea agreează carnea, dar când vine vorba de carne de struț nu refuză niciodată. Îi place foarte mult. Totul făcut tradițional”, ne-a mai spus Răzvan. El dorește foarte mult să-și extindă afacerea și să renunțe la meseria de mecanic, iar în viitor se gândește serios la export. Între timp, ferma lui Răzvan este în plină ascensiune și, nu de puține ori, oamenii vin să vadă struții ca la o grădină zoologică.

„În spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie”

Cătălina își ajută soțul cum poate dar slujba o solicită foarte mult căci, adeseori, trebuie să se deplaseze în alte județe. Ea ne-a mărturisit că ideea de a crește struți i-a aparținut în întregime, și că nu i-a fost prea greu să-și convingă soțul să pornească la un drum necunoscut. Ca și Răzvan, Cătălina vrea să dezvolte ferma și implicit afacerea, iar pe viitor să renunțe la serviciu și să se dedice în totalitate muncii de a crește struți.

„Încă de la început ne-a plăcut tare mult carnea și ne-am gândit să creștem și noi. Când am luat puii erau tare frumoși și nu ne-am gândit niciodată că am putea face o fermă, însă acum situația s-a schimbat, începem să o vedem ca pe o afacere. Îmi amintesc că prima friprură am făcut-o simplă, pe grătar, iar la prima omletă am găurit oul cu bormașina (râde). Au fost foarte gustoase. Acum, vă spun sincer, nu aș renunța niciodată la struți. Este o afacere profitabilă dar trebuie să te înarmezi cu multă răbdare. În primii ani doar faci investiții. Așa merge treaba”, ne-a spus Cătălina.

 

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.