Gata cu țigările cu aromă!

0
114

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care interzice comercializarea ţigărilor cu arome, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial urmând să fie interzise produsele din tutun cu arome, iar cele mentolate vor dispărea de pe piaţă până în 2019.

Preşedintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Legea a fost adoptată în 18 octombrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Potrivit modificărilor aduse de deputaţi în comisii, ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piaţă cele cu capsulă, iar pachetele cu astfel de ţigări care se află în acest moment pe piaţă vor putea fi puse în vânzare până la 20 mai 2017.  Potrivit modificărilor legislative, noul pachet de ţigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafaţa pachetului.

“Aceste imagini voi fi pe ambele feţe pentru că nu va fi posibil să ascunzi imaginea în raftul de prezentare a produselor din tutun. Aceste imagini vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo, în aşa fel încât oamenii să nu se mai obişnuiască cu imaginile şi să fie surprinşi de alte imagini. Pachetele inscripţionate conform vechilor reguli pot fi comercializate până la 20 mai 2017”, a mai spus Ciobanu.

Catalin-Toma-PNL-Vrancea
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here