Grevă japoneză la Ambulanță

0
168
Angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au intrat, joi, în grevă japoneză, la fel cum au făcut colegii lor din toată țara.

Ambulanțierii merg la intervenții dar au lipit pe salvări afişe cu anunţul “Protest Naţional”, în timp ce ei poartă banderole albe la braț.

“Federaţia Naţională Sindicală AMBULANŢA din România, cu sprijinul organizaţiilor sindicale membre, din serviciile de ambulanţă, declanşează PROTEST NAŢIONAL pe o perioadă nedeterminată în toate serviciile de ambulanţă.

PROTESTUL NAŢIONAL constă în:

1. Afişarea pe toate ambulanţele operative a două afişe A4 cu inscripția „PROTEST NAŢIONAL” în cele două locuri menţionate de organizator, iar pe verso vor fi inscripţionate punctele importante din revendicările sindicatelor din serviciile de ambulanţă reprezentate de FNSAR;

2. Purtarea de către personalul operativ, TESA şi muncitorii membri în organizaţiile sindicale aparținând FNSAR, a unor panglici albe, pe echipamentul de lucru, ca semn de protest, conform indicaţiilor primite de la organizator;

3. Finalizarea procesului de strângere de semnături până în data de 11 octombrie a.c., situaţii care vor fi centralizate de către FNSAR;

4. Pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor Publice în data de 11 octombrie a.c., conform calendarului de acţiuni sindicale stabilit de FNSAR, după cum urmează:

  • Pichetarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale:
  • de la ora 10:30 la 11:30; – Pichetarea Ministerului Sănătății:
  • de la ora 11:30 la 12:30;
  • Deplasarea în coloana a protestatarilor din strada Cristian Popişteanu, la ora 12:30, cu ieșire pe Calea Victoriei, Piața Națiunilor Unite, B-dul Națiunilor Unite, B-dul Libertăţii și Piața Constituției. Sosirea în Piața Constituției va fi la ora 13:15 cu finalizarea acțiunii la ora 14:15.

La finalul acţiunilor de pichetare a ministerelor menţionate, solicităm o discuţie interministerială cu miniştrii din cele patru ministere şi cu reprezentantul Guvernului nominalizat de către Premierul României.

5. Pregătirea pentru un mare MITING organizat de toate federaţiile din sistemul sanitar.

6. Pregătirea pentru declanşarea conflictelor de muncă, urmate de posibile GREVE, conform Legii Dialogului Social”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Naţionale Ambulanța din România.

Potrivit angajațlor din serviciile de ambulanță, activitatea dela serviciu nu este afectată de protest, iar urgențele sunt rezolvate în mod curent.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.