Guvernul anunță astăzi ce măsuri de relaxare vor intra în vigoare de la 1 iunie

0
193

În ședința Executivului de joi va fi aprobat noul set de măsuri de relaxare care vor intra în vigoare începând cu data de 1 iunie 2021. Premierul Florin Cîțu a declarat că măsurile de relaxare ce vor fi adoptate fac parte dintr-un calendar bine stabilit. „Am prezentat un calendar al relaxărilor – 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii (…) cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii”, a declarat Florin Cîţu. Unele dintre aceste măsuri ce vor fi aprobate în ședința de astăzi se numără organizarea în exterior a nunților, botezurilor și a meselor festive cu un număr de maxim de 70 de persoane, iar la interior cu maximum 50 de persoane. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți. Aceeași regulă se poate aplica și sălilor de sport, doar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.