Îndrăznește să fii informat!

miercuri, 29 mai 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitateGuvernul își spală păcatul cu ordonanța austerității! Peste 200 de milioane de euro vor fi acordate...

    Guvernul își spală păcatul cu ordonanța austerității! Peste 200 de milioane de euro vor fi acordate administrațiilor locale sub formă de împrumut!

    Ca să repare, cumva, frustranta ordonanță a austerității de la sfârșitul anului trecut dar mai ales pentru că suntem într-un an electoral, guvernanții au decis că nimic nu este mai potrivit decât a dezlega larg baierele pungii. Motivul este de-a dreptul înălțător: autoritățile locale trebuie sprijinite „pentru a finaliza proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi de la donatori europeni, în cadrul programelor interguvernamentale, precum şi pentru implementarea proiectelor finanţate prin PNRR” (Mihai Constantin – purtătorul de cuvânt al Guvernului).

    Prin urmare, în cursul zilei de ieri a fost adoptată o ordonanță de urgență prin care, în limita a un miliard de lei (adică puțin peste 200 de milioane de euro) – în total pe țară, primăriile pot solicita împrumuturi din Trezoreria Română pentru rezolvarea problemelor urgente și în continuarea proiectelor de investiții. Conform noilor reglementări, autoritățile administrației publice locale pot solicita aceste împrumuturi până la 30 septembrie 2024.

    Pentru a asigura echilibrul și eficiența distribuirii acestor împrumuturi, actul normativ stabilește valori maxime autorizate pentru fiecare categorie de unitate administrativ-teritorială: 35 de milioane de lei pentru județe, 25 de milioane de lei pentru municipii, în timp ce comunele și orașele beneficiază de posibilitatea de a solicita împrumuturi fără un prag maxim.

    „Nu sunt menţionate limite pentru comune şi oraşe, pentru a fi încurajate investiţiile la acest nivel”, a subliniat Mihai Constantin – purtătorul de cuvânt al Guvernului. Deci, este clar pentru toată lumea, dacă mai e ceva de asfaltat în țara asta se va asfalta de îndată, în următoarele 40 și ceva de zile, până la alegeri.

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img

    ARTICOLE SIMILARE

    Cronica dimineții – 29.05.2024

    1. În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis,...

    ARTICOLE POPULARE

    Administrație liberală de succes la Vizantea Livezi! Dragoș Ciobotaru: ”Așa voi face și la Consiliul Județean!”

    Administrație liberală de succes la Vizantea Livezi! Dragoș Ciobotaru: ”Așa voi face și la...

    Vrei să te angajezi? Iată oferta din baza de date a AJOFM Vrancea

    În a doua jumătate a lunii aprilie, în baza de date a AJOFM Vrancea...