Guvernul va transmite aviz negativ pentru pensiile parlamentarilor

0
196

sedinta guvern - Guvernul va transmite aviz negativ pentru pensiile parlamentarilor

Guvernul va transmite săptămâna aceasta punctul de vedere legat de proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor, iar acesta va fi negativ. Potrivit premierului Victor Ponta, respingerea proiectului va fi urmare a înțelegerii cu Fondul Monetar Internaţional.

Conducerea Parlamentului a decis, la finele lunii aprilie, să trimită proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari la comisiile de specialitate, cu termen de două săptămâni pentru elaborarea raportului.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă la Camera Deputaţilor şi Senat şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori, inclusiv din opoziţie.

Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.