Având în vedere situația financiară „precară”, dacă îi mai putem spune așa, de la CSM Focșani 2007, Secția de handbal, acolo unde oamenii nu au mai fost plătiți de 9 luni, cere ferm organizarea imediată unei ședințe a Comitetului director la care să participe viceprimarii Focșaniului, consilieri locali, reprezentanți ai consiliului județean și, nu în ultimul rând, mass-media locală.
„Cerem această ședință pentru a ni se spune ce se întâmplă cu secția de handbal de la 1 ianuarie 2025 deoarece avem responsabilități față de sportivii și antrenorii acestei secții și, foarte important, față de părinții copiilor care se pregătesc la secția de handbal ca și de CETĂȚENII ACESTUI ORAȘ
Suntem cu toții într-o situație critică, neplătiți din luna martie atât ca salarii cât și pentru cheltuielile cu funcționarea secțiilor”, se arată într-un comunicat al Secției de handbal semnat de de directorul tehnic Viorel Ciubotaru.
Pentru că problemele financiare ale clubului focșănean s-au răsfrânt nu numai asupra Secției de handbal, la cererea acesteia au subscris și secțiile de fotbal, baschet, atletism, tir sportiv, șah, judo, tenis de masă.