Harta vaccinărilor în Vrancea | Cum arată topul localităților fruntașe

0
4811

Autoritățile au prezentat luni topul tuturor localităților din România în funcție de procentul acoperirii vaccinale. Astfel, din datele centralizate până la data de 26 mai 2021, clasamentul național este condus de o comună din Timiș, urmată de un oraș din Harghita. Topul național al vaccinărilor plasează județul Vrancea pe locul 36 în ceea ce privește numărul de persoane vaccinate, cu un procent de 14,05% (date oficiale din data de 20 mai 2021). Luni, autoritățile au transmis că 99.262 de persoane au fost vaccinate, 55.471 dintre acestea cu prima doză, în timp ce restul de 43.891 au primit și doza de rapel. În Vrancea, municipiul Focșani conduce detașat în topul vaccinărilor cu un procent de 22,60% din populația orașului care a primit cel puțin o doză de vaccin. Topul este completat de comuna Soveja cu un procent de 18,02% și comuna Golești cu 17,41%. La polul opus, comunele din zona de munte a județului Vrancea stau cel mai prost la procentul de persoane vaccinate. Pe ultimele locuri se situează comunele Andreiașu de Jos, Poiana Cristei, Vintileasca și Nistorești cu procente de până în 3%. Mai jos, topul primelor 10 localități din Vrancea, în funcție de procentul acoperirii vaccinale sunt:

  1. Municipiul Focșani – 22,60% – 20.672 persoane vaccinate
  2. Comuna Soveja – 18,02% – 374 persoane vaccinate
  3. Comuna Golești – 17,41% – 820 persoane vaccinate
  4. Comuna Măicănești – 15,80% – 706 persoane vaccinate
  5. Comuna Cîmpineanca – 15,76% – 667 persoane vaccinate
  6. Orașul Panciu – 15,16% – 1390 persoane vaccinate
  7. Orașul Odobești – 14,56% – 1398 persoane vaccinate
  8. Municipiul Adjud – 14,32 % – 2876 persoane vaccinate
  9. Comuna Vânători – 14,31% – 974 persoane vaccinate
  10. Comuna Ciorăști – 14,12% – 397 persoane vaccinate

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.