Instituția Prefectului Vrancea reamintește că, potrivit legislaţiei privind starea de urgenţă, dar şi a reglementărilor privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi a eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie valabilitatea documentelor care a expirat sau urmează să expire pe perioada stării de urgență vor fi considerate valabile pe întreg teritoriul României, pana la data de 15 mai 2020. Conform informării, cetățenii pot depune cereri de preschimbare într-un termen de 90 de zile, adică până pe data de 15 august 2020, conform dispozitiilor art. 12 alin.(l) din Ordonanta Militara nr.3 din 24.03.2020. Autoritățile anunță că aceleași reglementări sunt aplicate și în cazul altor tipuri de documente. „Aceleași reglementări se vor aplica și documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare/ examinare/ preschimbare permis de conducere (ex.certificat de autenticitate, documentul emis de unitatea medicală autorizată – fișă medicală, dosar școlarizare etc.,) care vor expira pe perioada stării de urgență”, se arată într-o informare a Prefecturii Vrancea.






