În Vrancea sancțiunile pentru nerespectarea ordonanțelor militare se află în scădere!

0
167

Suflul relaxării se simte din ce în ce mai aproape și asta se poate observa și din faptul că autoritățile au început, cumva, să fie mai îngăduitoare cu cetățenii ieșiți la plimbare. Ce-i drept, la această atitudine trebuie că a contribuit și decizia CCR de a declara ca neconstituționale amenzile aplicate de la începutul lunii aprilie. Cu toate acestea, structurile Ministerului de Interne raportează 2.079 de persoane verificate în ultimele 24 de ore, cu privire la modul de respectare a măsurilor de autoizolare și carantină. În urma filtrelor organizate de poliție, jandarmi, poliție locală și militari ai Garnizoanei Focșani, au fost depistate 102 persoane care se aflau în ilegalitate, adică încălcaseră reglementările prevăzute de ordonanțele militare. Persoanele în cauză au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 29.235 lei (puțin peste 6.000 de euro).

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.