Incendiul de la Năneşti, în care o bătrână a suferit arsuri, provocat de o butelie 

0
185

Pompierii au reuşit să stingă incendiul de la Năneşti. În urma cercetărilor, au stabilit că focul a fost provocat de o butelie manevrată necorespunzător.

Conform pompierilor, incendiul a fost anunţat la ora 6.27. În cel mai scurt timp, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere a incendiilor cu apă şi spumă, o ambulanţă S.M.U.R.D. și 12 subofițeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani.

La sosirea la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 100 m2 și trei anexe gospodărești, însumând o suprafață de 100 m2. Concomitent cu acțiunile pompierilor, de localizare a incendiului, echipajul S.M.U.R.D. a acordat îngrijiri medicale proprietarei în vârstă de 76 ani, care încercând să lichideze începutul de incendiu, a suferit arsuri la nivelul feței și brațelor. Ulterior aceasta a fost transportată la unitatea de primire urgențe din Focșani.

Intervenţia a fost dificilă, din cauza cantităţii mari de materiale combustibile, a suprafeţei întinse pe care se manifesta arderea și a degajărilor mari de fum, însă după aproximativ două ore pompierii au reușit să lichideze incendiul.

În urma incendiului a fost distrus acoperișul casei construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe aproximativ 100 m2 și trei anexe gospodărești, cu o suprafață totală de aproximativ 100 m2.

În urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de o butelie manevrată necorespunzător.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.