Încep înscrierile pentru posturile de poliţişti scoase la concurs

0
162

Înscrierile la concursurile pentru cele 2.303 de posturi de poliţişti angajaţi prin încadrare directă, cu alte studii decât în unităţile de învăţământ MAI, vor începe luni, iar dosarul nu va mai conţine copii legalizate, nu va mai fi nevoie de cazierul judiciar, în timp ce media finală se va calcula diferit faţă de concursurile organizate în luna mai, anunţă Poliţia Română.

De această dată, probele sportive vor fi eliminatorii, iar rezultatele nu vor conta pentru media finală. Doar în situaţia în care, pe ultimul loc, se clasează mai mulţi candidaţi care au obţinut aceeaşi medie la celelalte probe se va face o departajare cu ajutorul rezultatelor de la probele sportive.

Cei care doresc să devină poliţişti trebuie să aibă înălţimea de minimum 1,65 metri, femeile şi 1,7 metri, bărbaţii. Nu este impusă o limită de vârstă, iar baremele probelor sportive sunt mai permisive pentru cei mai înaintaţi în vârstă.

Perioada de înscriere pe posturile scoase la concurs de Poliţia Română este 3 – 7 octombrie.

Demersul Inspectoratului General al Poliţiei Române este o nouă etapă în programul de reducere a deficitului de personal cu care se confruntă întreg Ministerul Afacerilor Interne. Posturile scoase la concurs sunt pentru structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori de câini.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.