INCREDIBIL! L-au prins la volan băut, fără permis și fugit din izolare la domiciliu!

0
103

În ciuda tuturor avertismentelor date de poliție și a riscurilor de a face accident sau chiar de a ucide persoane nevinovate, unii șoferi se încăpățânează să se urce la volan în stare de ebrietate iar alții, și mai și, fără să aibă măcar permis de conducere. Este cazul unui tânăr de 28 de ani din Homocea care a fost oprit de polițiști pe raza comunei Pufești, în jurul orei 18.00, în timp ce conducea o autoutilitară cu nu mai puțin de 118 kilometri pe oră, într-o zonă în care ar fi trebuit să circule cu maximum 60 kilometri pe oră. Pentru că mirosea puternic a alcool, el a fost testat iar aparatul a indicat 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Omul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice însă cercetările ulterioare au dovedit că nu avea permis și, pe deasupra, figura ca fiind în izolare la domiciliu din data de 2 iunie. Pentru toate aceste multiplele ale legii tânărul s-a ales cu dosar penalși, credem, nu-i va fi foarte ușor în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.