Totul s-a întâmplat duminică, în jurul orei 03.30 dimineață, atunci când polițiștii rutieri din Focșani au tras pe dreapta o mașină care se deplasa haotic pe una dintre străzile municipiului. Oamenii legii și-au dat imediat seama că șoferul era băut bine însă cercetările ulterioare au scos la iveală mult mai multe: omul nu avea permis iar mașina fusese „speriată” din județul Buzău. „Duminică, 08 ianuarie, în jurul orei 03.35, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani, au observat în trafic, pe strada Unirea Principatelor, un autoturism care se deplasa haotic. Conducătorul auto a fost oprit și identificat, iar cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că autovehiculul fusese sustras din județul Buzău. De asemenea, cu ocazia testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.