Înregistrarea în SPV se poate face prin intermediul unei sesiuni video cu organul fiscal

0
204
Înregistrarea în SPV se poate face şi fără deplasarea la sediul organului fiscal

Contribuabilii, persoane fizice, care doresc să se înregistreze în Spațiul Privat Virtual fără a se deplasa la sediul organului fiscal au posibilitatea de a se programa online pentru efectuarea identificării de la distantă de către organul fiscal prin intermediul unei sesiuni video (identificare vizuală online).

În acest scop, pe site-ul A.N.A.F.  la categoria Servicii Online – ”Programări online ”, după bifarea tipului de persoană şi completarea rubricilor cu datele de identificare şi organul fiscal la se dorește programarea, se va alege: Identificarea vizuală online (sistem video) – ultima căsuţă . Programarea online pentru identificarea vizuală online (sistem video) trebuie efectuată în termen de zece zile de la completarea şi transmiterea cererii de înregistrare în Spațiul Privat Virtual. Înregistrarea în Spațiul Privat Virtual se efectuează prin completarea şi transmiterea cererii de înregistrare, disponibilă la următorul link:

https://www.anaf.ro/lnregPersFizicePublic/formularlnregistrare.jsp.

În cererea de înregistrare în SPV, contribuabilul îşi exercită opțiunea privind aprobarea prin identificare vizuală online (în câmpul ”Tipul de aprobare”). În cazul exercitării de către persoana fizică a opțiunii privind aprobarea prin identificare vizuală online, A.N.A.F transmite persoanei fizice o informare, pe adresa de postă electronică completată în formularul de înregistrare, care cuprinde:

  1. instrucțiuni de desfășurare a identificării vizuale online ce se va derula;
  2. comunicarea faptului că, în situația în care nu poate participa la identificarea vizuală online la data şi ora programate, acesta are posibilitatea de a solicita o reprogramare.
  3. comunicarea faptului că neprezentarea la ora şi data ce vor fi comunicate va conduce la respingerea Înregistrării în SPV;
  4. reguli de conduită.

În situația în care persoana fizică nu poate participa la sesiunea video, aceasta se poate reprograma în intervalul celor zece zile.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.