Inspectorul de limba română, Silvia Chelariu, demis din funcție de CA al IȘJ Vrancea

0
499

Inspectorul de limba și literatura română, Silvia Chelariu, a fost demis din funcție, vineri după-amiază, în urma ședinței Consiliului de Administrație al IȘJ Vrancea. Motivul destituirii din funcție a singurului inspector din IȘJ Vrancea care ocupa această funcție în urma unui concurs organizat de Ministerul Educației îl constituie descoperirea unor nereguli privind evaluarea lucrărilor de la Olimpiada de limba română, faza județeană.

La clasa a V-a, punctajul cel mai mare a fost obținut de o elevă din Gugești, care s-a trezit pe locul al doilea în momentul în care au fost afișate rezultatele. Pe locul întâi urcase elevul unei familii de profesori din Focșani. În urma contstației, eleva din Gugești a revenit pe locul întâi, inspectoarea de limba română invocând probleme “de încărcare a notei”. Potrivit unor surse din Inspectorat, în urma verificărilor s-a descoperit că din comisia de evaluare a tezelor au făcut parte mama băiatului, profesoară de română, și cumnata acesteia. Cele două, alături de o a treia profesoară care a făcut parte din aceeași comisie, au fost sancționate în cadrul aceleiași ședințe a CA a IȘJ Vrancea, cu interzicerea de a mai face parte din comisii de exameninare în cadrul olimpiadelor și concursurilor școlare, pe termen nedeterminat.

Întregul scandal a ajuns și în atenția procurorilor vrânceni, în urma unei sesizări venită de la Ministerul Educației.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here