Astăzi, în jurul orei 14:00, centrul orașului Panciu a fost martorul unei intervenții rapide și decisive a trei jandarmi vrânceni, care au salvat viața unui copil de doar câteva luni.
Sergent major Lupu George, sergent major Trifan Claudiu și elev jandarm Roșioru Costel patrulau în mod obișnuit prin zona centrală, când au observat o mamă panicată, ținând în brațe un bebeluș cu semne evidente de sufocare. Copilul se înecase cu lapte și nu mai putea respira.
Fără ezitare, sergent major Lupu George a preluat copilul și l-a așezat în poziție de siguranță pentru a-i elibera căile respiratorii. În timp ce acesta aplica manevrele de prim ajutor, colegii săi au oprit imediat un echipaj de ambulanță aflat în apropiere. Intervenția comună a permis stabilizarea copilului, care a fost apoi transportat de urgență, împreună cu mama, la Spitalul Județean Focșani pentru investigații de specialitate.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea a transmis că intervenția rapidă a colegilor a făcut diferența într-o situație critică. Profesionalismul și sângele rece al celor trei subliniază rolul esențial al jandarmilor în comunitate — nu doar ca forță de ordine, ci și ca sprijin real în momente de criză.
„Colegii noștri au acționat fiind o situație de urgență, iar primul lor gând a fost să ajute copilul”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Vrancea.






